RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, a anunţat luni că se extinde cu încă cinci unităţi pe plan local, în Braşov, Arad, Galaţi şi două în Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, se extinde cu încă cinci unităţi pe plan local, în mari oraşe ale ţării precum: Braşov (RE/MAX Alpine), Arad (RE/MAX Tecno Realty), Galaţi (RE/MAX Eskyo 2) şi Bucureşti (RE/MAX Select şi RE/MAX Eskyo 1). În urma celor mai recente inaugurări, RE/MAX ajunge la un portofoliu de 4 unităţi în Braşov,  2 în Arad, 1 în Galaţi şi 19 în Bucureşti”, anunţă compania.

În România, RE/MAX este cea mai mare reţea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de  agenţi imobiliari, având, în prezent, peste 60 de francize şi peste 800 de membri. Planul de extindere la nivel naţional al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate şi peste 1.000 de agenţi imobiliari.

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 140.000 de agenţi afiliaţi, în 8.300 de birouri, aflate în peste 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de ţări, cu peste 2.200 birouri şi 29.000 de agenţi.

 

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.