O companie din trei care au realizat profit în anul 2016 a ales să redirecţioneze 20% din impozitul pe profit către proiecte sociale, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), la solicitarea Salvaţi Copiii România, a anunţat marţi ONG-ul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, dintre cei 119.594 de contribuabili care au realizat profit, doar 39.067 au ales să sprijine cauzele sociale prin redirecţionarea unei părţi din impozitul pe profit.

”Statistica ANAF, furnizată Organizaţiei Salvaţi Copiii România, mai arată că puţin sub 10% din cuantumul total al impozitului pe profit a fost folosit pentru finanţarea unor proiecte neguvernamentale: din suma totală de 14,87 miliarde lei, reprezentînd valoarea impozitului pe profit în 2016, doar 1,2 miliarde a fost redirecţionat prin prevederea 20%. În acest fel, în proporţie covârşitoare, fondurile astfel rezultate au rămas în administrarea statului”, se arată în comunicat.

Comparativ, în anul 2015, 137.909 de societăţi comerciale au realizat profit, potrivit ANAF. Dintre acestea, 21%, adică 28.545, au înregistrat cheltuieli de sponsorizare, mecenat sau cu burse private, suma totală direcţionată fiind de peste 554 de milioane de lei. În ceea ce priveşte numărul companiilor care au ales să sprijine programul de reducere al mortalităţii infantile derulat de Salvaţi Copiii România, dinamica a fost una pozitivă.

”Astfel, în 2012, primul an al implementării prevederii de redirecţionare a 20% din impozitul pe profit către cauze sociale, 125 de companii au redirecţionat 20% din impozitul pe profit către Organizaţia Salvaţi Copiii România, iar în 2016 numărul companiilor a ajuns la 234, suma astfel colectată pentru dotarea maternităţilor fiind de 383.262 euro. În 2015 numărul companiilor a fost de 246, fondurile astfel colectate însumând 317.335 de euro, iar în 2014 fondurile colectate au fost de 229.742 euro. În 2013, suma colectată a fost de 208.561 de euro”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.