Reprezentanţii Raiffeisen Bank International se arată surprinşi de decizia privind respingerea aderării României la Spaţiul Schengen, afirmând că grupul este un promotor al valorilor democratice care unesc comunitatea europeană şi susţine creşterea economică sustenabilă prin intermediul unei pieţe comune bazată pe liberă circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor. ”Raiffeisen Bank International rămâne profund angajat faţă de principiile care stau la baza Iniţiativei de la Viena şi, în calitate de co-fondator al acestei iniţiative, Grupul îşi reafirmă, şi în vremuri foarte grele, angajamentul său faţă de România şi faţă de regiunea CEE”, adaugă reprezentanţii companiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În contextul votului negativ pentru aderarea României la spaţiul Schengen, nu suntem în măsură să comentăm asupra deciziilor cu caracter politic, mai mult decât că ne arătăm surprinşi de această decizie. Grupul Raiffeisen Bank International, alături de Raiffeisen Bank România, ca una din cele mai importante pieţe din Europa Centrală şi de Est, este un promotor al valorilor democratice ce unesc comunitatea europeană şi susţine creşterea economică sustenabilă prin intermediul unei pieţe comune bazată pe liberă circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor”, au transmis, joi, reprezentanţii Raiffeisen Bank.

Aceştia au adăugat că Raiffeisen Bank este o bancă locală, care finanţează şi susţine economia românească de 25 de ani, fiind a treia bancă din punctul de vedere al creditării în piaţă.

”De la privatizarea Băncii Agricole (2001) până a stăzi, Raiffeisen Bank a fost un partener puternic pentru peste 2 milioane de clienţi persoane fizice, mai mult de 110.000 de IMM-uri şi 5600 de corporaţii mari şi medii. În primele nouă luni ale anului 2022 creditarea a crescut la Raiffeisen Bank cu 27% şi a înregistrat cea mai mare creştere pe segmentul corporaţii, respectiv de 55%. În plus, în Raiffeisen Bank România lucrează 4900 de angajaţi, în aproximativ 300 de sedii. În ultimii 30 de ani, investiţiile străine din România au jucat un rol crucial pentru modernizarea economică şi integrarea economiei de piaţă din România în lanţurile internaţionale de producţie. Dincolo de capitalul şi investiţiile pe care grupul RBI le-a făcut pe piaţa locală, Raiffeisen Bank este un motor care susţine dezvoltarea economiei locale, prin finanţări pe termen lung, prin creare de locuri de muncă, atât direct cât şi indirect, ca efect al finanţării afacerilor locale şi a lanţului său de furnizori, prin transfer de tehnologie şi know-how ce contribuie la creşterea productivităţii, şi, nu în ultimul rând, prin taxe şi impozite care susţin bugetul de stat”, au arătat reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, ”Raiffeisen Bank International rămâne profund angajat faţă de principiile care stau la baza Iniţiativei de la Viena şi, în calitate de co-fondator al acestei iniţiative, Grupul îşi reafirmă, şi în vremuri foarte grele, angajamentul său faţă de România şi faţă de regiunea CEE, asigurându-se că există premisele necesare astfel încât capitalul să continue să curgă către economiile reale”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.