Pub-uri, restaurante, hoteluri, muzee şi o serie de afaceri neesenţiale din Anglia vor fi redeschise pe 4 iulie, în cadrul unei relaxări majore a restricţiilor legate de noul coronavirus, a anunţat marţi premierul Boris Johnson, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, vor fi redeschise bibliotecile, lăcaşele de rugăciune, hostelurile, cinematografele, cafenelele şi cofetăriile clădirilor de birouri, saloanele de coafură şi frizeriile, locurile de joacă şi de activităţi sportive, barurile, parcurile tematice, centrele de petrecere a timpului în aer liber, cluburile sociale şi centrele comunitare, acvariile şi centrele zoologice, precum şi sălile de concerte şi galeriile.

”Astăzi putem spune că lunga noastră hibernare naţională se apropie de sfârşit, iar viaţa începe să revină pe străzi şi în magazine, a afirmat Johnson în Parlament.

Distanţarea socială este necesară în continuare, dar oamenii se pot întâlni mai mult acum cu familiile şi prietenii, cu recomandarea de a păstra o distanţă de 1 metru, atunci când nu sunt posibili doi metri. Nunţile pot fi organizate cu o participare de până la 30 de persoane.

Recomandarea guvernului pentru întâlnirile în spaţii închise este ca o familie să se întâlnească cu o altă familie, păstrând distanţa.

În restaurante şi spaţii de cazare, clienţii pot fi serviţi numai la mese şi le vor fi solicitate datele de contact.

Cluburile de noapte vor rămâne însă în continuare închise.

Marea Britanie este una dintre cele mai afectate ţări din lume de pandemia de coronavirus, cu peste 300.000 de cazuri confirmate şi cel puţin 42.730 de decese, fiind pe locul al cincilea, respectiv al treilea ca mărime la nivel global.

Măsurile vor fi aplicate numai în Anglia, a precizat premierul. Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord vor aplica propriile strategii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.