Evenimentul de business „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, dedicat dezvoltării metropolitane sustenabile, care îşi propune să aducă în atenţie proiecte şi modele de dezvoltare urbană şi să dezbată principalele teme din domeniu, va fi organizat în 27 iunie, la Bucureşti, de agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi agenţia de PR şi comunicare Plurivox.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 09:00, la Hotel Radisson Blu, sala Atlas 2, şi va reuni importanţi dezvoltatori imobiliari, reprezentanţi ai Guvernului şi administraţiei locale, directori din companii de consultanţă imobiliară, companii de utilităţi, logisticieni, arhitecţi, constructori, furnizori de materiale de construcţie, finanţatori, consultanţi de business, ziarişti specializaţi în domeniu.

Principalele teme abordate vor fi „Smart cities - Cum vor arăta oraşele viitorului? Modele de dezvoltare inteligentă şi sustenabilă şi „Dezvoltare metropolitană, construcţii, logistică şi infrastructură”. Prima temă îşi propune să prezinte şi să dezbată proiecte de dezvoltare urbană inteligentă şi sustenabilă, iar cea de-a doua să pună în discuţie modul în care zonele metropolitane se pot dezvolta prin contribuţia în parteneriat între dezvoltatori imobilari, arhitecţi, companii de infrastructură, administraţie, logisticieni şi furnizori de utilităţi.

De asemenea, vor fi prezentate analize de piaţă, se vor identifica şi dezbate aşteptările oamenilor de afaceri şi cetăţenilor, precum şi tendinţele la clădirile de birouri, dar şi multe alte subiecte.

În România anului 2019, marile oraşe şi zonele adiacente metropolitane se modernizează văzând cu ochii, noi cartiere de business, rezidenţiale şi parcuri logistice dezvoltându-se atât în Bucureşti, cât şi în alte aglomerări urbane din ţară.

Astfel de proiecte presupun implicarea dezvoltatorilor, arhitecţilor, constructorilor, retailerilor, furnizorilor de materiale de construcţii, de servicii, de utilităţi, precum şi a administraţiei locale. Este nevoie de o colaborare continuă şi susţinută, sprijinită de consultanţi şi avocaţi, pentru ca proiectele să devină realitate.

Problema cea mai mare este aglomerarea urbană şi de aceea infrastructura şi utilităţile trebuie să ţină pasul printr-o conlucrare între administraţia publică şi companiile private, care să aibă în vedere nevoile business-ului şi ale cetăţeanului. În plus, unele business-uri sunt dependente de zonele logistice care să le asigure o aprovizionare fluentă şi eficientă.

Concluzia este că dezvoltarea presupune şi o infrastructură pe măsură, iar dezvoltatorii şi investitorii împreună cu autorităţile şi cu companiile de utilităţi trebuie să fie parte şi să aibă planuri comune pentru ca oraşul să devină un mediu prietenos, atât acasă, cât şi la birou.

Evenimentul „Oraşul meu – Acasă şi la birou” are ca parteneri companiile Ceetrus, SVN Romania, Genesis Property, Sema Parc, Cosmopolis. Partener instituţional este Departamentul de Dezvoltare Durabilă, Guvernul României şi partener media Profit.ro.

Detalii despre eveniment şi înscrieri la: https://evenimente.news.ro/orasul-meu-acasa-si-la-birou-19025689

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.