Berkshire Hathaway a raportat sâmbătă o scădere de 4% a profitului operaţional pentru al doilea trimestru al anului, în timp ce conglomeratul condus de Warren Buffett avertizează asupra posibilelor efecte negative generate de noile tarife comerciale impuse de administraţia Trump, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Profitul operaţional – provenit din afacerile deţinute integral de Berkshire, inclusiv cele din asigurări şi transport feroviar – a ajuns la 11,16 miliarde de dolari, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezultatele au fost afectate de o diminuare a câştigurilor din subscrierile de asigurări, deşi sectoarele de transport feroviar, energie, producţie, servicii şi retail au înregistrat creşteri ale profiturilor.

Conglomeratul din Omaha a reiterat avertismentele privind impactul tarifelor comerciale impuse de SUA, menţionând intensificarea tensiunilor internaţionale şi incertitudinea tot mai mare.

”Ritmul schimbărilor în aceste evenimente, inclusiv tensiunile legate de politicile comerciale internaţionale şi tarife, s-a accelerat în primele şase luni din 2025. Este rezonabil să presupunem că pot exista consecinţe negative asupra majorităţii, dacă nu chiar a tuturor, afacerilor noastre operaţionale, precum şi asupra investiţiilor în acţiuni, ceea ce ar putea afecta semnificativ rezultatele viitoare”, se arată în raportul trimestrial al Berkshire.

Rezerva de numerar a Berkshire a rămas aproape de un nivel record, la 344,1 miliarde de dolari, uşor sub cele 347 miliarde înregistrate la finalul lunii martie.

Conglomeratul a fost vânzător net de acţiuni pentru al unsprezecelea trimestru consecutiv, renunţând la participaţii în valoare de 4,5 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

Berkshire nu a efectuat niciun program de răscumpărare de acţiuni în primele şase luni din 2025, deşi titlurile companiei au scăzut cu peste 10% faţă de maximele istorice.

Compania a consemnat şi o pierdere de 3,8 miliarde de dolari din participaţia sa la Kraft Heinz, o investiţie problematică de lungă durată.

Gigantul din industria bunurilor de larg consum ia în calcul separarea diviziei de produse alimentare de bază. Doi directori ai Berkshire şi-au dat demisia din consiliul de administraţie al Kraft Heinz în luna mai.

Acesta este primul raport financiar după anunţul făcut de Warren Buffett, în vârstă de 94 de ani, privind retragerea sa din funcţia de CEO la sfârşitul anului 2025.

Vicepreşedintele Greg Abel, responsabil cu operaţiunile non-asigurări, va prelua conducerea executivă, în timp ce Buffett va rămâne preşedintele consiliului de administraţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.