Clienţii celor două bănci pentru locuinţe din România se confruntă cu mari probleme privind calitatea locuinţelor în care trăiesc, nemulţumirile cele mai des semnalate fiind vechimea prea mare, lipsa renovărilor şi reparaţiilor, lumina insuficientă şi faptul că locuinţele sunt friguroase, arată un sondaj realizat de IRSOP pentru Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ (ABDLR), prezentat luni jurnaliştilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sondajul a fost realizat în perioada 3-20 aprilie 2017 în rândul a 1.040 de clienţi ai BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe care au economisit timp de cinci ani în cadrul sistemului de economisire-creditare şi au plecat din sistem fără să ia uncredit, are o marjă de eroare de+/-3% şi un nivel de încredere de 95%.

Astfel, dintre persoanele chestionate, 84% semnalează cel puţin o problemă cu locuinţa. Astfel, 42% dintre cei chestionaţi se plâng de faptul că locuinţa în care trăiesc este veche,  29% spun că are nevoie de reabilitare, 28% consideră că nu îi protejează de poluarea exterioară, 25% spun că locuinţa nu a fost de mult zugrăvită, iar 25% sunt nemulţumiţi că locuinţa nu este modernă.

De asemenea, 21% dintre persoanele incluse în sondaj au probleme cu apa şi canalizarea, 20% au lumină naturală insuficientă, 19% sunt nemulţumiţi că locuinţa este friguroasă, iar 16% consideră că locuinţa este prea mică, acestea fiind principalele nemulţumiri semnalate.

Dintre persoanele incluse în sondaj, 814 (78%) au declarat că au folosit sau vor folosi banii economisiţi în sistemul de economisire-creditare (cunoscut şi sub denumirea germană de Bauspar) pentru a îmbunătăţi locuinţele în care trăiesc.

Din această categorie, cei mai mulţi - 72% - folosesc banii economisiţi pentru lucrări de reparaţii, renovare sau reabilitare, 16% pentru a cumpăra o casă sau un teren, 8% pentru construcţie 3% pentru extinderea locuinţei, arată sondajul.

Datele prezentate luni arată că, deşi în România salariile sunt, în medie, la jumătate din nivelul din Cehia sau Slovacia, ţări în care sistemul Bauspar a fost folosit cu succes în ultimele două decenii pentru renovarea a milioane de locuinţe, preţurile materialelor de contrucţii sunt foarte similare.

Din această cauză, sistemul de economisire-creditare este foarte util mai ales pentru gospodăriile sărace din România, care reuşesc cu greu să facă rost în alt mod de fonduri pentru renovarea locuinţelor.

"Proporţia clienţilor care au probleme cu locuinţa este mai mare în gospodăriile sărace, pentru toate categoriile de probleme, în afară de mărimea locuinţei. Dar problemele locative sunt sistemice, pentru că sunt prezente şi în gospodăriile cu venit peste medie", a declarat preşedintele executiv al Asociaţiei Băncilor pentru Domeniul Locativ (ABDLR), Lucian Anghel.

Concret, dintre clienţii participanţi la sondaj care trăiesc în gospodării considerate sărace din România, cu venituri lunare sub 3.000 lei, 47% se plâng că locuinţa este veche,  32% - că are nevoie de reabilitare, 28% - că nu este zugrăvită de mult - şi 25% - că are probleme cu apa şi canalizarea.

Dintre clienţii care trăiesc în gospodării cu venituri lunare peste 3.000 lei, 36% se plâng de vechimea locuinţei, 28% - că are nevoie de reabilitare, 23% -  că nu este zugrăvită de mult - şi 17% - că are probleme cu apa şi canalizarea.

Dintre clienţii chestionaţi, 56% trăiesc în locuinţe la bloc, iar dintre aceştia, unul din patru locuieşte într-un apartament în care numărul locatarilor este mai mare decât numărul de camere. 

Datele sugerează problemele importante legate de calitatea locuinţelor din România şi pe care un sistem de economisire-creditare susţinut de stat le poate rezolva măcar parţial. 

Publicarea datelor vine în contextul în care sistemul de economisire-creditare din România este blocat de anul trecut după un control al Curţii de Conturi, iar cele două bănci de pe piaţă aşteaptă o nouă lege, aflată în prezent în dezbatere în Parlament, care să aducă clarificări sistemului.

"Avem nevoie de o soluţie legislativă care să relanseze sistemul de economisire. (...). Ai nevoie de mulţi clienţi în sistem pentru ca sistemul să funcţioneze", a explicat Lucian Anghel.

În 29 mai, preşedintele executiv al Asociaţiei Băncilor pentru Domeniul Locativ declara că activitatea băncilor pentru locuinţe rămâne blocată până va fi aprobată legea care reglemenetază sistemul de economisire-creditare.

“Situaţia sistemului nu s-a modificat absolut deloc faţă de întâlnirea precedentă. Nu se semnează noi contracte, nu intră noi clienţi în sistem. Nu se pot semna noi contracte fără astfel de clarificări legislative. Din punctul de vedere al activităţii, acordăm credite clienţilor existenţi. Sperăm să se finalizeze acest demers legislativ cât se poate de repede şi să avem clarificări pentru legea care reglemenetază acest sistem de economisire-creditare”, a afirmat Anghel.

Preşedintele executiv al ABDLR a mai spus că au fost mai multe discuţii constructive în Camera Deputaţilor, la Comisia de Buget-Finanţe.

“Aşteptăm să se finalizeze şi să se clarifice legea ca să restartăm sistemul. Fără această clarificare este aproape imposibil să se restarteze acest sistem. Discutăm despre sute de mii de români care sunt implicaţi”, a completat Anghel.

Potrivit jucătorilor din piaţă, sistemul românesc al băncilor pentru locuinţe are în jur de 500.000 de clienţi.

România are două bănci pentru locuinţe, BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, apărute după ce legislaţia românească a introdus o primă pentru economisire care stă la baza sistemului importat din mediul german.

Sistemul funcţinează în actuala formă de circa zece ani, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 99/2006.

La începutul lunii martie, BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe au obţinut sentinţe favorabile la Curtea de Apel Bucureşti, de anulare a unor decizii ale Curţii de Conturi, care în urma unor controale din 2015 a ajuns la concluzia că prima de stat s-ar fi acordat ilegal.

Dincolo de deciziile instanţelor privind rapoartele Curţii de Conturi, cele două bănci româneşti pentru locuinţe din România speră ca Parlamentul să adopte cât mai repede modificările legislative care ar permite continuarea sistemului copiat după model german.

Băncile nu mai primesc depozite noi de la clienţi în sistemul de economisire-creditare de circa un an, după ce inspectorii Curţii de Conturi au ajuns la concluzia, după un control desfăşurat în 2015, că unele prime plătite de stat nu au fost folosite în mod legal.

În 2015, două echipe diferite ale Curţii de Conturi au făcut controale la cele două bănci pentru locuinţe de pe piaţă, iar concluziile lor au fost incluse într-un raport al instituţiei.

Potrivit raportului, “s-a constatat acordarea nelegală a primei de stat pentru clienţi persoane fizice - copii minori (cu vârsta sub 18 ani) care nu erau îndreptăţiţi să primească această primă de stat, prin acordarea de contracte de economisire-creditare cu părinţii acestora în calitate de reprezentanţi legali”.

Reprezentanţii băncilor pentru locuinţe se apără făcând referire la OUG 99/2006, care stă la baza sistemului de economisire-creditare din România, şi care prevede, la articolul 311, că “fiecare client, persoană fizică cu cetăţenia română şi cu domiciliul stabil în România, beneficiază de o primă de stat pentru depunerile anuale efectuate în baza unui contract de economisire-creditare încheiat cu o bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ”.

De altfel, deciziile Curţii de Conturi au fost contestate în instanţă şi s-a obţinut chiar suspendarea efectelor lor, însă au provocat o nesiguranţă în piaţă, iar efectul a fost blocarea sistemului începând din martie 2016.

Principala problemă este că angajaţii băncilor pentru locuinţe nu pot oferi consiliere clienţilor, în condiţiile în care un proiect de modificare a legislaţiei, aprobat în Senat şi aflat în prezent în comisiile Camerei Deputaţilor, ar oferă clarificări legislaţiei, iar deznodământul proceselor cu Curtea de Conturi este necunoscut.

Inspectorii Curţii de Conturi au acuzat băncile pentru locuinţe de un prejudiciu total de 384 milioane lei în derularea sistemului de economisire-creditare susţinut de către stat.

În iunie 2016, Curtea de Conturi a sesizat DNA, care a declinat competenţele de anchetare în acest caz. Rapoartele Curţii de Conturi au blocat complet sistemul de economisire-creditare din România, în condiţiile în care cele două bănci româneşti pentru locuinţe nu mai primesc depozite noi de la clienţi, deponenţii actuali putând să ia credite în baza contractelor încheiate la intrarea în sistem.

Controlul instituţiei conduse de Nicolae Văcăroiu, premierul PDSR din perioada 1992-1996, a fost contestat şi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin care este susţinut sistemul băncilor pentru locuinţe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.