Banca Comercială Română (BCR), BRD, UniCredit şi Raiffeisen Bank vor să împrumute Primăria Capitalei cu peste 135 milioane lei, pentru asigurarea lichidităţilor necesare proiectelor "Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti (şapte obiective însumând 31,621 km)", "Pasaj Doamna Ghica" şi "Penetraţie Prelungirea Ghencea - Domneşti", precum şi pentru acoperirea ratelor scadente la împrumuturi contractate de la BRD - Groupe Societe Generale şi Ministerul Finanţelor Publice, potrivit datelor instituţiei remise pentru Profit.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 "În data de 23.07.2021 au fost depuse 7 oferte de finantare, dintre care 4 oferte pentru lotul 1, din partea BRD, BCR, UniCredit si Raiffeisen, iar pentru lotul 2 au fost depuse 3 oferte, din partea BCR, UniCredit si Raiffeisen", a transmis Primăria Capitalei pentru Profit.ro.

Pentru primul lot, împrumutul va fi contractat pe 10 ani, cu o perioadă de graţie de 12 luni. Al doilea lot va fi semnat pe 5 ani, fără perioadă de graţie.

În toamna anului 2019, municipalitatea a mai negocat cu băncile, atunci pentru a contracta de pe piaţă finanţări rambursabile pe maximum 10 ani de aproape 575 milioane lei.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.