Preţurile petrolului au crescut marţi până la cel mai înalt nivel din ultimele două săptămâni, susţinute de o perspectivă optimistă asupra economiei americane, scăderea estimărilor privind producţia de petrol din SUA şi o cerere mai mare pentru produse rafinate, care au contrabalansat temerile legate de noile tarife impuse de SUA şi majorarea producţiei de către OPEC+, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cotaţiile futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 88 de cenţi, ajungând la 70,46 dolari pe baril (+1,3%), iar West Texas Intermediate (WTI) a urcat cu 75 de cenţi, la 68,68 dolari pe baril (+1,1%), marcând a doua zi consecutivă de maxime din 23 iunie încoace.

Un raport publicat de Rezerva Federală din New York arată că percepţia consumatorilor americani privind inflaţia a rămas stabilă, în timp ce încrederea în finanţele personale şi în accesul la credit s-a îmbunătăţit. Aceste semnale sugerează o posibilă stabilitate economică, ceea ce sprijină indirect cererea de petrol.

Totodată, Administraţia pentru Informaţii Energetice din SUA (EIA) a redus estimarea privind producţia americană de petrol pentru 2025, ca urmare a reducerii activităţii în industrie, pe fondul scăderii preţurilor din acest an.

În Asia, Japonia şi Coreea de Sud au anunţat că vor încerca să negocieze cu administraţia Trump în privinţa tarifelor majorate care urmează să fie impuse începând cu 1 august, măsuri care alimentează incertitudinea economică globală şi ar putea afecta cererea de energie.

De cealaltă parte, OPEC+ a decis să crească producţia cu 548.000 barili/zi în august, depăşind ritmul de creştere din lunile anterioare. Potrivit Reuters, grupul ar putea aproba o nouă majorare, de aproximativ 550.000 barili/zi, şi pentru luna septembrie, ceea ce ar marca eliminarea completă a reducerilor voluntare de producţie.

Cu toate acestea, piaţa petrolului pare bine susţinută, în special datorită cererii în creştere pentru motorină şi benzină în SUA. Diferenţialele de rafinare (crack spreads) au atins cele mai ridicate niveluri din martie încoace, semnalând profituri în creştere pentru rafinării.

Analiştii de la Ritterbusch and Associates notează că ”!complexul energetic este bine susţinut, aşa cum arată şi capacitatea sa de a ignora majorările de producţie OPEC+ şi de a continua avansul.”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.