Preţurile petrolului au crescut cu 2% marţi, prelungind câştigurile din sesiunea anterioară, după ce atacurile militanţilor houthi din Yemen, aliaţi cu Iranul, asupra navelor din Marea Roşie au perturbat comerţul maritim şi au forţat mai multe companii să redirecţioneze navele, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 1,43 dolari, sau cu 1,8%, la 79,38 dolari pe baril.

Contractele futures pentru ţiţeiul U.S. West Texas Intermediate, cu livrare în ianuarie, care expiră marţi, au crescut cu 1,51 dolari sau cu 2,1%, la 73,98 dolari pe baril, în timp ce contractul mai activ cu livrare în februarie a câştigat 1,37 dolari, până la 74,19 dolari.

SUA au anunţat marţi crearea unui grup operativ pentru a proteja comerţul din Marea Roşie de atacurile militanţilor yemeniţi susţinuţi de Iran.

Houthii au promis că vor sfida misiunea navală condusă de SUA şi vor continua să lovească ţinte israeliene din regiune.

Luni, preţurile petrolului au crescut cu aproape 2% după ce o navă deţinută de Norvegia a fost atacată şi grupul petrolier BP a declarat că a întrerupt tot tranzitul prin Marea Roşie.

O serie de alţi transportatori au făcut de atunci anunţuri similare.

Aproximativ 12% din traficul maritim mondial trece prin Marea Roşie şi prin Canalul Suez.

”Evenimentele din Marea Roşie cresc riscul geopolitic. Acest lucru determină creşterea preţurilor petrolului, pe măsură ce comercianţii evaluează potenţialul unei întreruperi a aprovizionării legat de creşterea riscului geopolitic”, a declarat Rob Thummel, director general la firma de investiţii energetice Tortoise Capital din Kansas.

Deşi atacurile asupra transportului maritim au sporit prima de risc, alţi analişti au spus că impactul asupra aprovizionării cu petrol este în prezent limitat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.