Preţurile petrolului au crescut luni cu peste 1%, susţinute de semnale privind o cerere puternică pe piaţă, care au compensat impactul majorării peste aşteptări a producţiei OPEC+ pentru luna august şi al incertitudinilor privind noile tarife impuse de SUA, transmite Reuters.
Contractele futures pentru petrolul Brent au urcat cu 1,3%, ajungând la 69,16 dolari pe baril, în timp ce WTI (West Texas Intermediate) a crescut cu 1,34%), până la 67,39 dolari. În prima parte a sesiunii, ambele benchmark-uri scăzuseră la minime de 67,22 dolari şi, respectiv, 65,40 dolari.
”Imaginea de ansamblu arată o creştere a ofertei, dar cererea se menţine peste aşteptări”, a comentat Dennis Kissler, vicepreşedinte senior de tranzacţionare la BOK Financial.
Cerere în creştere şi sezon de vacanţă în SUA
Datele din industria turismului arată că un număr record de americani au călătorit cu ocazia sărbătorii de 4 iulie, atât pe cale rutieră cât şi aeriană – un semnal pozitiv pentru cererea de combustibil.
OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi) a anunţat sâmbătă o creştere a producţiei cu 548.000 barili/zi pentru august, peste creşterile lunare de 411.000 barili/zi din ultimele trei luni. Potrivit analiştilor de la RBC Capital, aceasta reprezintă revenirea pe piaţă a până la 80% din reducerile voluntare asumate anterior de opt state OPEC.
Totuşi, analiştii remarcă faptul că creşterea efectivă a producţiei rămâne modestă, întrucât ţări ca Irak şi Kazahstan nu pot susţine o majorare substanţială faţă de nivelurile ridicate deja atinse în primul trimestru. Arabia Saudită a furnizat cea mai mare parte a creşterii.
Într-un semn de încredere în cererea asiatică, Riyadh a majorat duminică preţul petrolului Arab Light pentru Asia, ajungând la cel mai înalt nivel din ultimele patru luni.
Tensiuni comerciale şi geopolitice
Piaţa rămâne sub presiune şi din cauza incertitudinilor legate de noile tarife anunţate de preşedintele Trump, în special în privinţa calendarului de aplicare. Temerile legate de o încetinire economică globală, alimentate de aceste măsuri protecţioniste, au afectat temporar şi cererea anticipată de petrol.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat că vor fi făcute mai multe anunţuri comerciale în următoarele 48 de ore, în contextul în care ţările încearcă să încheie acorduri tarifare până la termenul limită din 9 iulie.
”Temerile legate de tarifele impuse de Trump rămân tema dominantă a celei de-a doua jumătăţi a anului 2025. Singurul sprijin real pentru preţul petrolului în prezent este slăbiciunea dolarului”, a declarat Priyanka Sachdeva, analist la Phillip Nova.
Situaţia geopolitică complică şi mai mult peisajul energetic: rebelii Houthi din Yemen au anunţat că o navă cargo atacată cu rachete şi drone în Marea Roşie s-a scufundat, marcând primul incident major pe mare în acest an.
La Teheran, noul preşedinte iranian Masoud Pezeshkian a declarat că Iranul este deschis dialogului cu SUA, deşi încrederea este afectată de recentele atacuri americane şi israeliene.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.