Preţurile petrolului au crescut luni la un nou maxim al ultimelor trei luni, susţinute de optimismul privind semnarea acordului comercial dintre Statele Unite şi China şi de date industriale peste aşteptări, în timp ce traderii urmăresc îndeaproape situaţia din Orientul Mijlociu, în urma atacurilor aeriene americane în Irak şi Siria, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cotaţia petrolului Brent a urcat cu 55 de cenţi, la 68,71 dolari pe baril, în timp ce preţul petrolului american WTI a avansat cu 28 de cenţi, la 62 de dolari pe baril.

Pe parcursul tranzacţiilor, petrolul Brent a atins 68,99 dolari pe baril, iar petrolul WTI 62,34 dolari pe baril. În ambele cazuri, cotaţia a fost la cel mai ridicat nivel de după 17 septembrie.

În termeni anuali, preţul petrolului Brent a crescut cu aproximativ 27% în 2019, iar petrolul WTI cu circa 36%.

Consilierul pentru comerţ al Casei Albe Peter Navarro a declarat într-un interviu la Fox News că faza întâi a acordului comercial dintre SUA şi China va fi semnată săptămâna viitoare.

Navarro a citat, dar nu a confirmat o ştire potrivit căreia vicepremierul chinez Liu He va face o vizit la Washington pentru semnarea acordului.

“Washingtonul o trimis o invitaţie, iar Beijingul a acceptat-o”, a declarat o sursă citată de publicaţia South China Morning Post.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.