Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga, consideră că succesul ofertei legate de listarea la Bursă a companiei Hidroelectrica arată că piaţa locală a câştigat în maturitate, iar investitorii sunt dispuşi să aloce sume semnificative atunci când au parte de oferte atractive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Radu Hanga a declarat că oferta pentru Hidroelectrica s-a derulat într-un moment complicat din mai multe puncte de vedere. 
“Această ofertă s-a derulat într-un moment complicat, atât din punct de vedere economic, ne aflăm într-o perioadă în care inflaţia a crescut, dobânzile au crescut, investitorii au devenit mai atenţi. De asemenea, un context complicat din punct de vedere geopolitic şi aici ne uităm în principal la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Succesul acestei oferte, în acest context, ne arată că piaţa locală a câştigat în maturitate, a câştigat în atractivitate. De asemenea, ne arată că investitorii, atât investitorii locali, cât şi cei internaţionali, sunt dispuşi să aloce sume semnificative atunci când noi punem pe masa lor oferte atractive, companii atractive. Din perspectiva companiilor locale, listarea Hidroelectrica transmite, de asemenea, mesajul că Bursa poate fi o platformă de finanţare pentru companiile locale care doresc să devină lideri la nivel local şi, de ce nu, să se uite în afara României la extindere la nivel regional”, a explicat preşedintele Bursei de Valori Bucureşti. 
El a mai afirmat că piaţa din România este una dintre cele mai mari din regiune. 
“Astăzi, piaţa din România poate fi considerată ca fiind una din cele mai mari pieţe din regiune. Odată cu listarea Hidroelectrica - şi aici domnul guvernator a menţionat deja - capitalizarea pieţei locale a depăşit 40 de miliarde de euro şi am devenit astfel cea de-a treia piaţă ca şi dimensiune în centrul şi estul Europei. Se află în faţa noastră doar Polonia şi Austria în acest moment. Succesul acestei tranzacţii singur a întărit poziţia României pe radarele investitorilor internaţionali care sunt activi în regiunea noastră şi totodată ne aşteptăm să aibă un impact în ceea ce priveşte promovarea României la statutul de piaţă emergentă de către Morgan Stanley Capital International”, a mai declarat Radu Hanga.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.