Premierul Qatarului, Sheikh Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, a respins marţi acuzaţiile conform cărora oferta de a furniza un avion Boeing 747 estimat la 400 de milioane de dolari fostului preşedinte american Donald Trump ar reprezenta o tentativă de a obţine favoruri din partea administraţiei de la Washington, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Eu o numesc un schimb între două state. Relaţia dintre Qatar şi Statele Unite este una instituţională. Povestea cu avionul este o tranzacţie între ministerele apărării ale celor două ţări, realizată transparent şi legal, ca parte a unei cooperări care durează de decenii”, a declarat Al-Thani.

Controversa a izbucnit după ce Trump a efectuat o vizită în Orientul Mijlociu, oprindu-se în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite. În timpul acesteia, Doha a propus transferul avionului şi a semnat, totodată, un acord pentru achiziţionarea a până la 210 aeronave Boeing 787 Dreamliner şi 777X, alimentate cu motoare GE Aerospace – un contract salutat de Casa Albă ca fiind cel mai mare din istoria companiei în ceea ce priveşte avioanele de mari dimensiuni.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Al-Thani a subliniat că gestul este ”un lucru normal care se întâmplă între aliaţi” şi a respins ideea că Qatarul încearcă ”să cumpere influenţă”.

”Este o relaţie bilaterală. Este în avantajul ambelor părţi. Nu am făcut nimic pe sub masă”, a afirmat el, adăugând în glumă: ”Multe naţiuni au oferit cadouri SUA. Nu compar acest lucru cu Statuia Libertăţii, dar...”.

Trump a declarat pe platforma Truth Social că avionul ar urma să înlocuiască temporar actualul Air Force One, aflat în serviciu de peste 40 de ani, până la finalizarea noilor aeronave comandate de Pentagon. Ulterior, avionul oferit ar urma să fie donat unei fundaţii viitoare pentru biblioteca prezidenţială.

Reprezentanţi ai Partidului Democrat au criticat vehement oferta, invocând clauza privind prevederile din Constituţia SUA, care interzic oficialilor americani să accepte ”orice cadou, beneficiu, funcţie sau titlu” de la un stat străin fără aprobarea Congresului.

Mai mulţi congresmeni democraţi au introdus o rezoluţie care îl obligă pe Trump să trimită Congresului toate planurile legate de donaţia avionului.

”Constituţia încredinţează Congresului responsabilitatea de a preveni folosirea funcţiei prezidenţiale pentru îmbogăţire personală. Este momentul ca legislativul să-şi facă treaba”, a declarat Jamie Raskin, membru de rang înalt al Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanţilor.

”Aceasta este definiţia corupţiei”, a comentat senatorul Chris Murphy pentru NBC.

Trump a susţinut că avionul reprezintă o contribuţie temporară destinată Departamentului Apărării, şi nu un cadou personal:

”Ne oferă un avion gratuit. Aş putea spune ‘nu, nu, nu, vreau să plătesc un miliard sau 400 de milioane’, sau aş putea spune ‘mulţumesc mult’. Mi s-a părut un gest foarte frumos.”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.