Compania Naţională Poşta Română a anunţat joi investiţii de 236,6 milioane lei până în 2025 în modernizare şi digitalizare, mare parte dintre acestea beneficiind de finanţare printr-un credit de 200 milioane lei, de la EximBank, dar şi prin bugetare proprie sau accesare de fonduri ne/rambursabile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Compania Naţională Poşta Română demarează cel mai vast proces investiţional din ultimele patru decenii, pentru modernizare şi digitalizare. Începând cu anul 2020, compania a intrat într-un major proces de modernizare şi a demarat ample investiţii pentru dezvoltarea şi optimizarea serviciilor poştale oferite, o mare parte dintre acestea beneficiind de finanţare printr-un credit de 200 milioane lei, de la EximBank, dar şi prin bugetare proprie sau accesare de fonduri ne/rambursabile", a anunţat compania.

Astfel, până la finalul acestui an, Poşta Română va achiziţiona o linie de sortare automatizată la Centrul de Tranzit Cluj, care va genera o creştere a eficienţei pe lanţul de distribuţie şi livrare. Prin astfel de investiţii în automatizări se va realiza creşterea capacităţii de procesare a volumelor poştale, reducerea gradului de eroare umană, dar şi reducerea timpilor de livrare. Investiţia se ridică la 14,8 milioane lei.

Totodată, pentru automatizarea proceselor logistice se va înfiinţa Centrul de Tranzit Bucureşti Nord-Otopeni, o investiţie de 93,5 milioane lei, care va duce la creşterea operabilităţii, sporirea eficienţei în viteza de prelucrare a volumului de trimiteri în Capitală, reducerea timpilor de livrare şi creşterea cifrei de afaceri a companiei.

"Unul dintre principalele obiective în procesul de modernizare al Poştei Române este însă digitalizarea, un demers imperativ pentru continuarea activităţii companiei şi pentru a ramâne competitivă cu operatori similari din piaţă. Astfel, până în 2023, Poşta Română va implementa un sistem informatic integrat şi centralizat, bazat pe tehnologii şi arhitecturi moderne care îndeplinesc cerinţele de performanţă, utilizare eficientă a resurselor de calcul şi securitate a datelor, cu menţinerea funcţionalităţii serviciilor existente. Totodată, se va implementa un nou sistem informatic de gestiune care va înlocui modulele din aplicaţiile utilizate în prezent de Poşta Română pentru domeniile economic, comercial, resurse umane, imobiliar, parc auto şi operaţional", anunţă compania.

De asemenea, urmează achiziţii specifice componentelor hardware şi software, bugetul total pentru aceste proiecte fiind de 128,3 milioane lei.

"În ultimul an, am iniţiat procese de transformare şi reformă necesare companiei pentru a răspunde clienţilor noştri, în concordanţă cu actualele cerinţe de piaţă, digitalizare, automatizare, robotizare, respectiv performanţă, calitate şi eficienţă. Trecerea la noua eră informaţională, transformarea digitală prin comunicarea electronică, comerţul online, reprezintă oportunităţi în întărirea rolului şi locului Poştei Române în societatea românească”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

De asemenea, în prezenţa ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Horia Grigorescu a vorbit şi despre implicarea Poştei Române în procesul de digitalizare a societăţii româneşti. Compania se află în discuţii cu reprezentanţii Grupului Băncii Mondiale şi cei ai Ministerului Finanţelor Publice, pentru a beneficia de asistenţă tehnică în vederea pregătirii pentru rolul de vehicul de implementare al unui program naţional de creştere a gradului de incluziune financiară a populaţiei României, în special din zonele rural şi mic-urban fără acces la minime servicii financiare.

"Politica Poştei Române de incluziune financiară şi digitală a populaţiei României din zona rurală şi mic-urbană vizează creşterea gradului de acces la serviciile financiare, digitale şi conexe. Datorită reţelei sale şi a acoperirii teritoriale, Poşta Română poate fi un vehicul optim de implementare a unui astfel de program, având în vedere disparităţile dintre mediile urban şi rural, întrucât 75% din populaţia mediului rural şi 40% din populaţia adultă a ţării (conform unui raport realizat de Grupul Băncii Mondiale) este lipsită de acces la minimele servicii financiare, având drept consecinţă şi un grad foarte scăzut de alfabetizare financiară şi digitală", arată compania.

Un pas vital va fi autorizarea Poştei Române ca instituţie de plată pentru crearea birourilor financiare şi punerea la dispoziţia cetăţenilor a conturilor poştale, pentru a beneficia de o gamă largă de servicii financiare, integrate într-o singură soluţie software. Ulterior, va fi facută trecerea de la conturi poştale, la conturi bancare.

Poşta Română are totodată în vedere şi dezvoltarea unor politici noi cu implementare în perioada 2021-2024: politica de digitalizare a societăţii rurale şi mic-urbane din România – în complementaritate cu politica de incluziune financiară a companiei; politica de decarbonizare prin Programul Poşta Verde - în conformitate cu Strategia Green Deal a Uniunii Europene pentru elaborarea unui Plan de decarbonizare a Poştei Române, se are în vedere schimbarea flotei auto a companiei cu flotă electrică şi înfiinţarea unei reţele naţionale de staţii publice de reîncărcare pentru autovehicule electrice/hibrid; politica de mobilitate urbană pentru optimizarea sistemului logistic de sortare şi distribuţie a mărfurilor, în vederea furnizării unor servicii de curierat moderne şi automatizate care să asigure livrarea la domiciliul/sediul clientului.

În prezent, peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române, reţeaua poştală a acesteia acoperind peste 8,8 milioane de adrese de livrare la nivel naţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.