Un număr record de cereri pentru programări şi consultaţii clasice şi de telemedicină la cardiologie, neurologie, ginecologie şi psihologie au fost înregistrate prin Docbook, cea mai mare platformă digitală pentru programări şi consultaţii medicale din România, care arată că în luna septembrie, prin platformă, au fost înregistrate peste 10.000 de programări pentru consultaţii clasice şi de telemedicină (online) la doctori din România, cifră ce reprezintă un record şi confirmă o schimbare semnificativă în comportamentul românilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 7.000 de doctori şi specialişti medicali din România au semnat parteneriate prin care acceptă programări şi consultaţii prin intermediul platformei digitale. Platforma Docbook este cea mai mare aplicaţie din România care facilitează interacţiunea dintre pacienţi şi doctori la 51 de specialităţi din peste 600 de clinici medicale.

Docbook anunţă creşteri substanţiale în numărul programărilor făcute de români. 

”În contextul crizei sanitare pe care o traversăm, statisticile arată că tot mai mulţi români au folosit telefonul mobil, calculatorul sau tableta pentru a se programa la medic, la analize şi investigatii medicale, sau chiar pentru a fi consultaţi de medici specialişti prin telemedicină”, arată platforma.

Comparativ cu anul 2019, statisticile Docbook arată o schimbare semnificativă în comportamentul utilizatorilor şi creşteri solide în privinţa numărului de programări online. Specialităţile care înregistrează cea mai mare creştere a interesului pacienţilor sunt: cardiologie (+12%), ginecologie (+19%), neurologie (+15%). Cea mai spectaculoasă creştere, de 76%, se înregistrează la programările pentru consultaţiile psihologice.

Doar în luna septembrie, prin intermediul platformei digitale au fost înregistrate 10.000 de programări, în contextul în care numărul total de programări realizate în primele nouă luni din 2020 este de peste 67.000. Ca urmare a interesului tot mai mare al românilor faţă de tehnologie şi pe plan medical, reprezentanţii Docbook estimează că până la finalul anului vor fi realizate aproximativ 100.000 de programări online.

O altă soluţie modernă tot mai populară este telemedicina. În locul consultaţiilor medicale clasice, în care pacientul merge în general la o clinică din proximitatea casei, având acces la un număr limitat  de doctori, tot mai mulţi români apelează la consultaţiile video care le oferă acces de acasă, în condiţii de deplină siguranţă şi fără să se deplaseze, la orice medic, indiferent unde se află acesta. Cele mai populare şi căutate consultaţii medicale video sunt cele realizate la medicii generalişti, dermatologi şi respectiv specialişti de medicină internă.

”Pentru a facilita şi mai mult accesul la servicii medicale de calitate si accesibile, planurile de dezvoltare includ introducerea din luna octombrie a posibilităţii de plată cu cardul bancar în rate şi fără dobândă pentru toate serviciile şi pachetele medicale. Platforma medicală digitală Docbook este în continuă dezvoltare, iar una dintre facilităţile solicitate de români a fost lansarea unor pachete de sănătate cu servicii şi beneficii incluse. Ne bucurăm de încrederea utilizatorilor noştri şi continuăm să inovăm în acest segment. Siguranţa pacienţilor şi a personalului medical, creşterea accesibilităţii serviciilor medicale sunt principalele argumente care ne motivează să introducem noi funcţionalităţi în beneficiul acestora”, a declarat Cristian Barbu, fondator şi Co-CEO Docbook.

În comparaţie cu programările clasice, unde pacienţii sunt nevoiţi să se deplaseze până la cabinetul medical sau trebuie să iniţieze multiple apeluri în clinică până când obţin confirmarea unei programări, platformele digitale oferă opţiuni mult mai rapide, sigure şi simple.

”Ne aşteptăm la o creştere accelerată a numărului de români care vor adopta serviciile platformei medicale digitale, mai ales în contextul în care tehnologia joacă un rol tot mai important în viaţa noastră. Avantajul major al Docbook este că investim continuu în asigurarea unei experienţe memorabile pentru clienţi, nu doar printr-un customer journey simplu şi intuitiv in platforma digitală, dar si cu propriul call center specializat, care oferă asistenţă şi suport tehnic. Ca atare, în medie, o programare online pe platformă se realizează în mai puţin de 2 minute, în timp ce un apel telefonic în call center este preluat în mai puţin de 20 de secunde”, a declarat Bogdan Rosu, Co-CEO Docbook.

Lansată în 2018, Docbook este prima platformă care facilitează interacţiunea dintre pacienţi, medici şi clinici. În prezent, platforma integrează peste 610 clinici şi laboratoare medicale, dar şi peste 7.000 de medici din peste 51 de specialităţi. Pe lângă programările medicale, platforma pune la dispoziţie inclusiv servicii inovatoare de telemedicină pentru 36 de specialităţi medicale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.