Pfizer a anunţat joi că a solicitat Statelor Unite aprobarea oficială a tratamentului său antiviral Paxlovid pentru Covid-19, care este disponibil în prezent în baza unei autorizaţii de urgenţă, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania a solicitat Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente aprobarea Paxlovid pentru tratarea de Covid-19 a pacienţilor vaccinaţi şi nevaccinaţi care prezintă un risc ridicat să facă forme grave de boală.

Cererea corespunde cu actuala autorizaţie de urgenţă pentru acest medicament, care acoperă 50%-60% din populaţia SUA, potrivit estimărilor Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Tratamentul, care constă în administrarea a două medicamente pe parcursul a cinci zile, de la declanşarea primelor simptome, a redus riscul de spitalizare sau deces cu 88% pentru pacienţii adulţi nespitalizaţi cu risc ridicat de a face forme grave de boală, incluşi într-un studiu clinic al Pfizer. Studiul nu a inclus persoane vaccinate.

Datele unui studiu realizat în Israel la începutul acestei luni au arătat că Paxlovid a redus ratele de spitalizare şi decese din cauza Covid-19 la pacienţii vaccinaţi şi nevaccinaţi de cel puţin 65 de ani, dar nu s-a constatat că previne îmbolnăvirea severă în rândul adulţilor mai tineri.

Peste 1,6 milioane de cure de Paxlovid au fost administrate în Statele Unite, conform datelor Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.