Patria Bank a avut anul trecut un profit net de 5,3 milioane lei, de la o pierdere de 267.000 lei în 2018, în timp ce venitul net bancar a crescut cu 4%, la 166,5 milioane lei, de la 160 milioane lei în anul anterior, potrivit rezultatelor preliminare raportate Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La doi ani şi opt luni de la data fuziunii, pe fondul intensificării activităţii comerciale (în special de creştere a creditării), al valorificării activelor reposedate, al intensificării recuperării creditelor neperformante şi al optimizării costurilor operaţionale, banca s-a reîntors pe profitabilitate, raportând la sfârşitul anului 2019 un profit net de 5,3 milioane lei. Evoluţia pozitivă din cursul anului 2019 este evidenţiată de rezultatele trimestriale în care se observă înregistrarea unui rezultat operaţional pozitiv începând cu trimestrul II al anului. Profitabilitatea băncii a intrat pe o pantă ascendentă care se va consolida în perioadele următoare, pe fondul creşterii portofoliului de credite pe parcursul anului 2019, fapt ce a generat premisele unor evoluţii pozitive ale veniturilor bancare şi implicit a rezultatului operaţional”, arată raportul băncii.

De asemenea, reţeaua de unităţi teritoriale  a fost redusă de la 81 unităţi la 46 unităţi.

”Unul dintre obiectivele principale ale băncii în 2019 a fost de creştere semnificativă a eficienţei. Astfel, banca a realizat optimizarea reţelei de unităţi în sensul păstrării doar a acelor unităţi teritoriale care asigură un optim între profitabilitatea operaţională, un nivel minim acceptabil de pasive şi de active comerciale şi un potenţial suficient de dezvoltare în arealul respectiv. Acest proces de optimizare a cuprins trei etape, la finalul cărora, nivelul reţelei a ajuns la un număr de 46 de unităţi bancare (41 agenţii şi cinci puncte de lucru)”, menţionează raportul.

La 31 decembrie 2019, totalul activelor însumează valoarea de 3,191 miliarde lei, în uşoară scădere (8%) faţă de sfârşitul anului 2018.

Valoarea netă a creditelor şi avansurilor acordate clientelei a înregistrat o crestere cu 3%, +45,25 milioane lei comparativ cu 31 decembrie 2018, evoluţia pozitivă fiind rezultatul eforturilor echipelor de vânzări pe toate liniile de activitate: Micro, Agro, IMM & Small Corporate şi Retail, care au generat credite noi în 2019 de 841 milioane lei.

”În perioada următoare, banca nu îşi mai propune o rearanjare semnificativă a reţelei, ci va urmări creşterea productivităţii fiecărei unităţi în parte, semnarea de noi parteneriate externe sau dezvoltarea celor intra-grup cu Patria Credit IFN şi SAI Patria Asset Management, precum şi implementarea unor modele alternative de operare care să asigure în continuare deservirea tuturor zonelor geografice de interes”, mai arată raportul.

De asemenea, în 2019 s-au demarat o serie de proiecte de digitalizare, care vor fi implementate in 2020.

”Unul dintre principalele obiective ale anului 2020 va fi reprezentat de creşterea penetrării digitale a portofoliului de clienţi. Pentru perioada următoare, banca are în vedere continuarea strategiei de eficientizare a proceselor şi de optimizare a costurilor operaţionale prin implementarea mai multor proiecte strategice: implementarea unei noi funcţionalităţi la nivelul platformei Internet Banking şi Mobile Banking dedicată atât clienţilor persoane fizice, cât şi persoane juridice, digitalizarea anumitor fluxuri şi operaţiuni atât cu impact la nivelul interacţiunii clienţilor cu banca, cât şi la nivelul proceselor interne; implementarea facilităţii de Autentificare Puternica (Strong Customer Authentication, SCA) care oferă posibilitatea clienţilor să acceseze serviciile online cu uşurinţă şi în mod securizat şi să efectueze tranzacţii pe toate canalele digitale; optimizarea suplimentară a fluxurilor şi proceselor interne pe zona de carduri care eficientizează operaţiunile de administrare a produselor de carduri de la nivelul agenţiilor, aducând un mai mare control şi o mai clară trasabilitate a tuturor acestor operaţiuni precum şi o servire mai eficientă a clienţilor”, se menţionează în document.

Un alt proiect vizează implementarea unei noi platforme de gestionare a activităţii în relaţia cu furnizorii prin intermediul căreia se vor administra în mod automatizat toate activităţile conexeprecum şi alinierea la reglementările Legii nr. 129/11 iulie 2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

De asemenea, intensificarea procesului de recuperare a creanţelor neperformante a condus la recuperări totale în anul 2019 de aproximativ 10,5 milioane euro aferente expunerilor bilanţiere şi extrabilanţiere. Aceasta a condus la o reducere semnificativă a ratei expunerilor neperformante (NPERatio) de la 14,9% în decembrie 2018 la 9,86% la sfârşitul anului 2019, în timp ce gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante (NPL coverage) s-a menţinut la 57,42% în decembrie 2019.

”Atingerea unui nivel de profitabilitate reprezintă cumulul deciziilor strategice pe care banca le-a implementat, concretizându-se în următoarele repere financiare atinse în anul 2019 comparativ cu anul 2018: creştere organică pe toate liniile de activitate prin vânzări de credite de peste 841 milioane lei în cursul anului 2019, ceea ce a condus la o creştere a portofoliului de credite performante cu 7%, +104 milioane lei; creşterea veniturilor operaţionale cu 6,497 milioane lei, +4% faţă de anul 2018; optimizarea şi reducerea cheltuielilor operaţionale cu 13%, -21,4 milioane lei; îmbunătăţirea rezultatului operaţional cu +27,9 milioane lei prin ambele componente: creşterea veniturilor operaţionale cât şi reducerea costurilor”, se mai precizează în raport.

Potenţialul de creştere a veniturilor este susţinut mai ales de nivelul raportului credite/depozite, la nivel de 62% la 31 decembrie 2019, care, deşi a fost în crestere faţă de finalul anului anterior când înregistra nivelul de 57%, este sub nivelul mediu de 70% al sectorului bancar.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.