Asociaţia InfoCons, organizaţie care se ocupă cu protecţia consumatorilor, Federaţia Asociaţiilor de Consumatori şi Convenţia Interregională pentru Protecţia Consumatorilor (CONROM) au obţinut revocarea din funcţia de reprezentant al consumatorilor în Colegiul de Coordonare al Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar(CSALB) a lui Corneliu Vişoianu, însă au trimis două propuneri diferite privind noul reprezentant, se arată într-un comunicat transmis vineri de CSALB.