Qualitance, companie de inovaţie, tehnologie şi inteligenţă artificială, fondată în România, listează, începând cu data de 31 martie, obligaţiuni pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul de tranzacţionare Q22E.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Tranzacţionarea vine după încheierea anticipată a plasamentului privat prin care compania a atras o finanţare de 1,5 milioane euro (suma ţintă stabilită), ofertă depăşită din prima zi, cu o suprasubscriere de 60%”, arată un comunicat al companiei.

Interesul ridicat pe care investitorii, 58 persoane fizice şi o persoană juridică, l-au manifestat pentru emisiunea din luna decembrie a anului trecut susţine strategia de creştere accelerată a companiei, informează compania.

„Încheiem primul trimestru în forţă, după o prioritizare maximă a investiţiilor pe zona de dezvoltare a structurii actuale, în special a celei internaţionale recent create, care ne-a adus deja primele rezultate în business, prin semnarea unor contracte importante cu companii Fortune 500 - precum News Corp, Ford şi Johnson & Johnson - care la nivelul anului 2019 au însemnat 20% din cifra înregistrată. Continuăm strategia de creştere a echipei şi a competenţelor, de dezvoltare a propriilor platforme de tehnologie, de consolidare a prezenţei globale prin entităţi noi sau achiziţii. În 2020, ne concentrăm să extindem portofoliul cu noi clienţi, mai cu seamă din sectorul financiar, oil & gas şi energetic, şi să punem în valoare modelul de business care ne defineşte cel mai bine - Business 5.0 - prin care construim şi scalăm business-uri digitale, axându-ne atât pe dezvoltare accelerată de soluţii digitale, cât şi pe strategii de inovaţie, product design, marketing şi user experience. Totodată, în această perioadă dificilă la nivel uman, social şi economic, ne propunem să susţinem o serie de iniţiative în sprijinul comunităţii şi să le oferim stabilitate şi rezolvări digitale rapide tuturor clienţilor şi partenerilor noştri”, declară Radu Constantinescu, cofondator şi managing partner Qualitance.

În cadrul plasamentului privat din luna decembrie 2019, compania a oferit spre vânzare obligaţiuni cu o valoare nominală de 500 euro, acestea având o scadenţă de trei ani şi o dobândă fixă de 5% pe an, plătibilă semestrial, cu posibilitatea de rambursare anticipată.

Oferta, realizată exclusiv prin Tradeville, a reprezentat o inovaţie la nivelul plasamentelor private de obligaţiuni corporative din România, fiind prima desfăşurată prin sistemul BVB în care s-a folosit un sistem de tip „licitaţie olandeză”, prin care s-a determinat nivelul optim al ratei dobânzii, pentru a balansa interesul investitorilor şi emitentului.

„Runda de finanţare derulată de Qualitance prin emisiunea de obligaţiuni ne bucură din mai multe motive. În primul rând, pentru că este o dovadă în plus că piaţa de capital este un mecanism fiabil de finanţare a companiilor cu perspective serioase de dezvoltare, în al doilea rând, pentru că este vorba despre un dezvoltator român de software şi, nu în ultimul rând, pentru că este una dintre companiile finaliste alte programului Made in Romania, derulat de BVB pentru promovarea şi susţinerea dezvoltării companiilor antreprenoriale româneşti. Suntem convinşi că exemplul Qualitance şi al celorlalte companii de IT listate pe piaţa AeRO vor fi urmate şi de alte companii din domeniul tehnologiei care sunt în căutarea finanţării pentru dezvoltare”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB.

În perioada 2016-2018, compania a înregistrat creşteri anuale de peste 35%. 2019 a fost un an de aşezare a business-ului, compania înregistrând o cifră de afaceri de 11 milioane euro şi reluând procesul de extindere internaţională, prin deschiderea subsidiarelor de la New York şi Londra şi consolidarea biroului din Sydney.

„Chiar dacă acum trecem cu toţii prin momente grele, cu o mare încărcătură emoţională, sper că această reuşită să ne inspire pe toţi atunci când ne vom putea întoarce din nou la o viaţă normală”, declară Ovidiu-George Dumitrescu, director general adjunct şi coordonator al diviziei de finanţări corporative a Tradeville.

Qualitance este o companie internaţională de tehnologie şi inovaţie care creează produse şi business-uri digitale pentru organizaţii globale şi startup-uri. Compania a fost înfiinţată în 2007 şi are aproximativ 200 de angajaţi în birourile din Bucureşti, San Francisco, New York, Londra şi Sydney. Printre clienţii Qualitance se numără brand-uri precum Ford, Virgin, IKEA, Deutsche Telekom, Johnson & Johnson sau News Corp.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.