Noua navă tanc autopropulsată a Companiei Naţionale Administraţiei Porturilor Maritime se află în această perioadă în probe tehnice în Portul Constanţa, după ce a fost testată şi pe Dunăre. Valoarea navei este de aproape 9 milioane de lei fără TVA şi a fost construită la Galaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, nava multifuncţională Nereus, construită şi achiziţionata prin proiectul finanţat prin CEF Transport - Infrastructura pentru operaţiuni sigure şi pentru protecţia mediului în Portul Constanţa – Protect, a ajuns în Portul Constanta pentru probe de mare, săptămâna trecută aceasta fiind testată pe Dunăre.  
Valoarea navei este de 8.970.000 lei, fără TVA, şi a fost construită la Navrom Shipyard 
Galaţi.
 
Sursa citată menţionează că Nereus are 500 tone deadweight, o viteză de 11 noduri, performanţe de navigaţie ridicate şi va asigura preluarea reziduurilor petroliere şi a apelor uzate de la navele aflate în porturile maritime româneşti şi în rada acestora.
 
Nava are o lungime de 44,57 metri, lăţime 8,90 metri, pescaj 2,90 metri şi o capacitate de stocare în trei compartimente: 60 metri cubi marfă, 475 metri cubi marfă şi 247 metri cubi balast. Nava oferă facilităţi de cazare pentru un echipaj de şase membri.
 
Nereus va arbora pavilionul român şi va fi înmatriculată conform legislaţiei României.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.