Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre acordul semnat între Ministerul Transporturilor din România şi cel din Franţa pentru a facilita tranzitul cerealelor din Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Salut semnarea acordului între Ministerele Transporturilor din România şi Franţa pentru facilitarea tranzitului cerealelor din Ucraina. Una dintre priorităţi este creşterea capacităţilor portului Galaţi. Accelerăm securitatea alimentară globală”, a scris Nicolae Ciucă, luni pe Facebook.

Ministrul Transporturilor din Franţa, Clemente Beaune a anunţat, duminică că Executivele de la Paris şi Bucureşti vor semna luni un acord care are ca scop creşterea volumului de cereale pe care Ucraina le exportă prin ţara noastră, potrivit Reuters.

Oficialul francez a adăugat că cerealele vor ajunge în Europa şi  în ţările în curs de dezvoltare, îndeosebi din regiunea Mării Mediterane.

Conform sursei citate, guvernul francez va sprijiniun proiect care să ajute la dezvoltarea portului Galaţi, la creşterea capacităţii portului Constanţa şi a canalului Sulina, cât şi la dotarea punctelor de trecere a frontierei din nordul ţării noastre.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.