Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi seară, că a considerat necesar să se aprobe bugetul naţional corelat cu PNRR, despre care a subliniat că are îndeplinite aproape toate obiectivele, mai puţin trei care sunt în dezbatere la Fondul European de Investiţii şi la Banca Europeană de Dezvoltare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, joi seară, la TVR 1, că şi-a dorit, încă de la preluarea mandatului, ca Guvernul său să îndeplinească toate obiectivele cu miză pentru români.
 
”Am avut în vedere ca, de la preluarea mandatului, să putem să recuperăm şi să acoperim tot ceea ce era necesar, astfel încât să ne îndeplinim obiectivele pe care ni le-am asumat, obiective care au miză, nu pentru Guvern, ci pentru cetăţeanul român şi pentru România. Doresc să subliniez acest lucru, s-a vorbit destul de mult şi detaliat despre PNRR, despre faptul că până cu ceva timp în urmă erau trei jaloane şi ţinte care fuseseră îndeplinite şi în felul acesta am considerat necesar ca fiind o sarcină prioritară a Guvernului să aprobăm bugetul, iar bugetul aprobat fără să fi fost corelat cu ceea ce presupune trecerea la aplicarea şi îndeplinirea sarcinilor care ne revin din PNRR nu era ceea ce trebuie să fie”, a declarat Ciucă.
 
Nicolae Ciucă a declarat că doar trei ţinte din PNRR nu sunt încă atinse.
 
”Împreună cu Cabinetul am decis că nu vom avea zi, nu vom avea noapte, pentru a ajunge la atingerea acestui obiectiv. Am reuşit, avem buget, astăzi am încheiat şedinţa de Guvern după 3 ore în care am reanalizat şi am coordonat toate obiectivele pe care ni le-am  propus, am adoptat ordonanţle de urgenţă, hotărârile de guvern şi în felul acesta vă putem spune că din cele 21 de obiective, de jaloane şi ţinte am reuşit să le închidem pe toate, mai puţin trei care sunt în dezbatere la Fondul European de  Investiţii şi la Banca Europeană de Dezvoltare. Urmează ca imediat după ce  se reia activitatea să primim acordul şi pe cele trei şi în felul acesta să începem anul cu celelalte jaloane şi ţinte pe care trebuie să la îndeplinim până la jumătatea anului”, a declarat Ciucă
 
Întrebat dacă aceste trei ţinte pot afecta calendarul pentru PNRR, Nicolae Ciucă a explicat că acest lucru nu se va întâmpla.
 
”Nu, ele au fost trimise, sunt în analiză la cele două instituţii europene şi urmează doar să primim acordul pe ele”, a declarat prim-ministrul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.