Criza generată de pandemia de coronavirus a redus considerabil atât consumul de energie, dar şi capacitatea de plată a unor categorii de clienţi, a declarat marţi Nagy-Bege Zoltan , vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în cadrul videoconferinţei “Energie la tine acasă”, organizată de Agenţia de presă News.ro. El a precizat că în depozitele de gaze ale României sunt deja sunt înmagazinate 2 miliarde metri cubi gaze, câte sunt de regulă în luna septembrie, la finalul ciclului de înmagazinare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu văd un pic diferit faţă de sfera politică, am auzit mai multe păreri, cum că este un moment foarte, foarte bun pentru liberalizare, că preţurile au un trend de scădere. Din păcate, această liberalizare se suprapune cu această criză provocată de pandemia de coronavirus, care pe lângă faptul că a redus considerabil consumul, a redus şi capacitatea de plată a unor categorii de clienţi. Ba mai mult, inclusiv prin anumite legi, unii consmatori au fost exoneraţi de la obligaţia de achitare a facturilor şi din aceste motive - reducerea consumului şi a capacităţii de plată a consumatorilor - încasările furnizorilor au avut de suferit, fapt ce a scăzut capacitatea lor de a concura pe această piaţă liberalizată, care poată să aducă o concentrare mai mare în piaţa de energie şi gaze naturale. Ceea ce rezultă este până la urmă o concurenţă mai slăbită”, a declarat vicepreşedintele ANRE.

Acesta estimează că furnizorii se vor concentra pe păstrarea clienţilor pe care îi au, mai ales după ce pandemia a influenţat şi activitatea furnizorilor şi producătorilor.

”Într-o primă fază, la majoritatea furnizorilor, preţurile nu vor creşte. Nu mă aştept la o scădere senzaţională a preţurilor de la 1 iulie, dar sper ca în câteva luni, poate în cursul anului 2021 deja să fie o concurenţă mai intensă în domeniul gazelor şi pentru consumatorii casnici”, a adăugat Nagy-Bege Zoltan, care consideră că grija fiecărui furnizor va fi să nu piardă clienţi.

În prezent, în depozitele de gaze au rămas volume mari înmagazinate pentru că a fost o iarnă blândă. Astfel, deja sunt înmagazinate 2 miliarde metri cubi gaze, acest volum a fost atins anul trecut în luna septembrie.

Reprezentantul ANRE consideră că pentru cosumator contează cel mai mult care este preţul la energie electrică şi la gaze.

”Din punctul de vedere al consumatorului casnic este un moment cât se poate de prielnic. Asistăm la preţuri atât la energia electrică, cât şi la gazele naturae la o revoluţie a preţurilor pe care nu am mai văzut-o în România de ani de zile. Şi până la urmă pentru consumator asta contează cel mai mult, care este preţul gazelor sau al energiei electrice. Până la urmă liberalizarea se face în interesul consumatorului şi nu pentru ceilalţi actori ai pieţei. Dar nu trebuie să-i pierdem din vedere nici pe ceilalţi actori ai pieţei”, a mai spus el.

Despre liberalizare a vorbit, în cadrul aceleiaşi conferinţe, şi Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

"Prima liberalizare este, conform Ordonnţei 1, liberalizarea pieţei de gaze naturale pentru consumatorii casnici, de la 1 iulie. Sigur, suntem şi într-o zonă foarte favorabilă procesului de liberalizare. Suntem într-o zonă în care în care piaţa de gaze naturale are cel mai scăzut nivel din punct de vedere al preţului, este un nivel istoric. În momentul începerii procedurilor de liberalizare din 2012, preţul administrativ era 45 lei pe megawatt. La ora actuală vorbim de preţuri începând cu 25 de lei pe pieţele adiacente României. Cu costul de transport, preţul ajunge undeva sub 28-30 de lei", a declarat marţi Havrileţ.

Oficialul spune că suntem într-o perioadă foarte bună pentru a finaliza procesul de liberalizare, astfel încât consumatorii casnici să nu resimtă un eventual cost al gazelor naturale.

La 1 iulie urmează să se liberalizeze preţurile la gaze naturale. Astfel, circa 3,4 milioane de consumatori casnici, care sunt acum alimentaţi în sistem reglementat, vor trece în piaţa liberă.

O factură de gaze este formată din: preţul gazului ca atare, tariful de transport, tariful de distribuţie, marja furnizorului, acciza la gaz (nesemnificativă pentru consumul casnic) şi TVA. Acum, toate sunt reglementate de stat, iar de la 1 iulie se vor schimba doar preţul gazului ca atare şi marja furnizorului.

Acum, în factură, preţul gazului este de 68 de lei/MWh (sau 6,8 bani kWh) pentru ce este producţie curentă, circa 90 de lei pentru gaze extrase din depozite (înmagazinate anterior), plus o componentă de ajustare din trecut pentru furnizori. La nivelul unui an, în medie 70% din gaz este acum livrat populaţiei la 6,8 bani kWh, din producţia curentă, iar restul, din înmagazinare, la circa 9 bani.

După această liberalizare, preţul gazului, în care intră şi marja furnizorului, nu va mai fi impus de stat, ca acum, prin Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar furnizorii de gaze vor avea preţuri de piaţă. Toate celelalte componente ale facturii - tariful de distribuţie, de transport, acciza, TVA, care se adaugă preţului la gaze în factură - rămân reglementate de stat.

Videoconferinţa “Energie la tine acasă” este organizată de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox, cu sprijinul RomgazTransgaz, PetromNova Power&GasFPPG, iar partener media este Profit.ro. Evenimentul este transmis LIVE pe www.news.ro şi pe pagina de Facebook.com/News.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.