Conţinutul transmis live este una dintre direcţiile pe care Netflix le evaluează în prezent, în încercarea de revitalizare a creşterii numărului de abonaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Netflix lucrează în prezent la o funcţie de live streaming, conform Deadline, însă nu de nivelul transmisiunilor sportive, ci mai degrabă ca o modalitate de a încerca să implice cât mai mult utilizatorii în timpul unor spectacole.

Una dintre variantele luate în calcul de Netflix pare să fie transmiterea în direct a show-urilor de standup comedy.

O altă opţiune este dată de serialele fără scenariu, precum concursurile de talente. Aici, ar putea exista şi o componentă de votare în timp real a competitorilor.

Nu se ştie când va debuta acest gen de conţinut pe Netflix, însă va fi o premieră pentru cea mai populară platformă de video streaming, care încearcă să-şi prindă competitorii din urmă la acest capitol.

Disney+ a avut deja transmisiuni directe. În februarie, acesta a transmis în direct ceremonia de desemnare a premiilor Oscar.

Alte servicii merg chiar mai departe cu acest format, intrând pe zona competiţiilor sportive. Prime Video transmite, în anumite ţări, meciuri directe din unele dintre cele mai importante campionate de fotbal din Europa.

Netflix, pe de altă parte, a început să pară mai dornic în a experimenta cu noi facilităţi abia după ce a început să piardă abonaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.