Motorola Razr va fi lansat, în curând, în Europa, anunţă Motorola, care nu oferă, însă, o dată concretă a disponibilităţii acestuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce a fost lansat în China în luna august, Motorola anunţă acum că a treia versiunea a smartphone-ului pliabil Razr va fi disponibilă în viitorul apropiat şi în Europa.

Noul Motorola Razr trece la un ecran OLED de 6,7 inch, cu 144Hz rată de împrospătare a imaginii, ce poate fi folosit atunci când dispozitivul nu este pliat. Când se pliază, acesta oferă un ecran mai mic, de  2,7 inch.

La baza noului smartphone stă chipsetul Snapdragon 8 Plus Gen 1, cu 8/12GB memorie RAM şi 128/256/512GB spaţiu de stocare. Bateria are acum 3.500mAh.

Sistemul foto este compus din două camere. Camera principală are 50MP. Alături de aceasta funcţionează o cameră ultrawide cu o rezoluţie de 13MP.

Senzorul de amprente a fost mutat pe marginea telefonului, un loc mai convenient de folosit, mai ales pentru smartphone pliabil.

Motorola Razr va costa 1.200 de euro, cu 90 de euro mai scump decât principalul competitor, Galaxy Z Flip 4. Producătorul nu a anunţat, deocamdată, data exactă de intrare pe piaţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.