La ora 9.00 a început greva generală pe termen nelimitat a controlorilor de trafic aerian din cadrul Romatsa, care riscă să genereze, marţi, întârzieri şi anulări de curse pe aeroporturile din România. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat marţi că greva controlorilor de trafic aerian, începută la ora 9.00, se va suspenda, astfel încât traficul aerian revine la normal la ora 13.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 11:55 - Ministrul Transporturilor: Greva Romatsa se suspendă, traficul aerian revine la normal la ora 13.00

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat marţi că greva controlorilor de trafic aerian, începută la ora 9.00, se va suspenda, astfel încât traficul aerian revine la normal la ora 13.00.

”În urmă cu 30 de minute am avut o discuţie cu Gabriel Turdorache (preşedintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România - ATSR, Gabriel Tudorache, n.r.) şi în acest moment se lucrează la o convenţie şi greva va fi suspendată. Se va reveni la normal după ora 13:00”, a declarant, la Realitatea TV, ministrul Transportului.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 10:37 - Efectele grevei Romatsa: Şase zboruri Ryanair au fost anulate de pe Aeroportul Otopeni, toate celelalte curse au întârzieri de până la două ore

Şase zboruri Ryanair ce urmau să aterizeze şi să decoleze de pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni au fost anulate marţi, restul curselor înregistrând întârzieri pe tot parcursul zilei, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache.

”Sunt trei decolări şi trei aterizări ale Ryanair care au fost anulate, dar compania nu a anunţat că acestea ar avea legătură cu greva Romatsa. În rest, sunt afectate toate cursele care urmau să decoleze sau să aterizeze după ora 9.00”, a anunţat marţi oficialul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, care administrează Aeroportul Henri Coandă.

În medie, pe cel mai mare aeroport din ţară se întregistrează zilnic 150 de aterizări şi 150 de decolări.

”Au fost şi curse care au decolat la timp, dar sunt şi curse care vor ateriza cu întârzieri de până la 30 de minute, sunt şi curse care vor decola cu întârzieri de până la două ore. Şi aici vorbesc strict de intervalul 9.00-11.00”, a explicat Iordache.

UPDATE 10:00 -  Zece curse programate pe Aeroportul Sibiu ar putea fi afectate de greva controlorilor de trafic

Zece curse programate, marţi, pe Aeroportul Sibiu către sau dinspre destinaţii din Germania, Austria şi Spania ar putea fi afectate de greva controlorilor de trafic, declanşată la ora 09.00. În terminalul Aeroportului Sibiu nu sunt călători blocaţi la ora transmiterii acestei ştiri .

Potrivit programului de zbouri al Aeroportului Sibiu, zece curse ar trebui să fie operate pe toată durata zilei, către destinaţii din Germania, Austria şi Spania, cele mai multre către sau dinspre Munchen.

Programul de "Plecări” prevede trei curse către Munchen, una către Viena şi una către Milano, iar programul de "Sosiri” prevede trei curse de la Munchen, una de la Viena şi una de la Madrid.

Greva a devenit o certitudine luni, după ce ultimele negocieri de la Ministerul Transporturilor au eşuat, iar călătorii nu pot afla din timp informaţii despre ce curse sunt anulate sau întârziate. 

”Există o singură diferenţă faţă de greva de avertisment: în conformitate, atât cu legislaţia naţională, cât şi internaţională, nu stabilesc nici cei din sindicat, nici cei din Romatsa, nici domnul ministru, nici preşedintele României, care vor fi zborurile care vor fi afectate. Decizia se ia de la Eurocontrol, de la network manager, şi, în mod cert, astăzi să spună cineva care aeronavă va decola, dacă va decola, este imposibil de precizat”, a declarat joi preşedintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Gabriel Tudorache, la ieşirea de la negocierile de la Ministerul Transporturilor.

Legea prevede că vor fi asigurate 33,3% din zborurile care erau programate, plus excepţiile, categorie în care sunt incluse zborurile înalţilor demnitari (preşedinţi, şefi de guvern, miniştri), zborurile militare, cursele umanitare sau cele din categoria operaţiunilor de căutare-salvare.

În cele câteva ore cât ar putea dura greva controlorilor de trafic aerian, câteva sute de zboruri ar putea fi afecate la nivel naţional. 

”În mod normal, într-o zi de vară, se ajunge la 3.000 de avioane dirijate în 24 de ore, în spaţiul aerian al României. Aici sunt incluse zborurile de survol, decolările şi aterizările”, a declarat luni pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Alecu Florin Diaconu.

Doar pe aeroportul internaţional Henri Coandă, cel mai mare al ţării, marţi sunt programate peste 300 de mişcări aeronave, aici fiind cuprinse decolările şi aterizările, la care se adaugă alte zeci de mişcări pe celelalte aeroporturi importante ale ţării, din Cluj, Timişoara sau Iaşi. 

Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei - în principal aeroportul Otopeni, aeroportul Băneasa având un trafic infim -  au declarat luni, pentru News.ro, că în prezent nu au date despre câte zboruri din Capitală vor fi afectate şi nici care anume sunt afectate.

Sindicaliştii spun că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, pe parcursul zilei de marţi, îşi arată disponibilitatea de a suspenda greva. 

”Există şanse destul de mari ca această grevă generală, pe care am anuţat-o pe durată determinată, să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de a aprecia în acest moment exact că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră şi ceva. Toate lucrurile pe care le-am stabilit împreună cu ministrul Cuc la această întâlnire sunt aspecte care pot fi rezolvate (…) este vorba de un număr mare de acte care trebuie puse atât în pagină cât şi multe din ele aprobate”, spunea liderul sindical Gabriel Tudorache.

Există şi posibilitatea suspendării grevei în instanţă.

Romatsa a contestat în instanţă legalitatea grevei Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România, iar dosarul va fi judecat marţi, de Tribunalul Bucureşti, la secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

CITEȘTE ȘI Ministrul Transporturilor va trimite corpul de control la Romatsa, pentru a verifica dacă există nereguli. ”Romatsa nu va intra în faliment”

În 12 mai, controlorii de trafic aerian au declanşat o grevă de avertisment de două ore şi au anunţat că vor continua negocierile pentru a găsi soluţii la cele aproximativ 50 de solicitări şi a încheia contractul colectiv de muncă, astfel încât să nu se ajungă la grevă generală, care ar perturba pe termen nelimitat traficul aerian. În lipsa unui acord, sindicatul care reprezintă interesele angajaţilor Romatsa a anunţat că în 30 mai, începând cu ora 9.00, va declanşa greva generală pe termen nelimitat.

După greva de averitsment, sindicaliştii spuneau că, încă din august 2016, au trimis nenumărate memorii, inclusiv către Preşedinţie, pentru a semnala problemele din sistem, cauzate de managementul defectuos, însă de atunci şi până când au anunţat că întrerup lucrul, "autorităţile au fost surde".

Directorul general al Romatsa, Valentin Cimpuieru, declara atunci că angajaţii Romatsa nu vor intra în grevă generală, pentru că negocierile continuă. El susţinea că angajaţii au sprijinul Ministerului Transporturilor pentru semnarea cât mai rapidă a contractului colectiv de muncă.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.