Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, sâmbătă, că pe fostul exerciţiu bugetar, 2014 – 2021, rata de absorbţie efectivă pe Transporturi este de 70%, iar contractarea a depăşit 150%. În ceea ce priveşte PNRR, ministrul anunţă că sunt foarte multe borne pe care trebuie să le atingem, astfel încât finanţările să vină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pe fostul exerciţiu bugetar, 2014 – 2021, rata de absorbţie efectivă pe Transporturi este de 70%, iar pe contractare efectivă este de 150% în acest moment. Deci nu se pierde pe această componentă, chiar există supracontractare”, a declarat, sâmbătă, la Brăila, Sorin Grindeanu.  

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit acestuia, anul 2022 este forte important şi din perspectiva PNRR.  

”Sunt foarte multe borne pe care trebuie să le atingem, astfel încât finanţările să vină. Pe anul acesta avem o bornă pe care eu zic că o atingem până la finalul anului, am şi făcut paşi importanţi. Şi anume, adoptarea Strategiei naţionale pe feroviar. Ieri a fost pus în transparenţă publică, urmând ca până la finalul anului să fie adoptată în Guvern”, a mai declarat ministrul.  

”De asemenea, pe următorii zece ani vorbim de un plan investiţional pe transporturi de aproximativ 73 de miliarde de euro. Este absolut necesar ca Româna să facă un salt în dezvoltarea sa şi acest lucru se poate face prin dezvoltarea infrastructurii de transport (...) De ieri, acest plan investiţional este pus în transparenţă, urmând ca, până la finalul anului, să fie adoptat de Guvern”, a adăugat ministrul.   

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.