Ministrul Mediului, Costel Alexe, a trimis Corpul de Control să facă verificări la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, după ce instanţa a dispus anularea autorizaţiei de mediu pe ultimele două suprafeţe încă funcţionale ale depozitului de deşeuri Chiajna-Rudeni, operat de societatea Iridex.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ca ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor sunt direct interesat de bunăstarea cetăţenilor. Cazul bucureştenilor este unul special, aceştia fiind, de mai bine de patru ani, victimele administraţiei PSD a Capitalei, formată din Primarul General şi cei 6 primari de sectoare. Într-un mandat întreg, aceştia nu au fost în stare să găsească nicio soluţie pentru deşeurile din Bucureşti. O spun cu regret, însă actuala administraţie PSD a Capitalei lucrează împotriva bucureştenilor. În ceea ce priveşte cazul Iridex, am luat act de decizia instanţei, în acest moment aşteptăm motivarea acestei decizii. Am dispus deja Corpului de Control al Ministrului să facă verificări la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti. Vreau să verificăm modul în care această autorizaţie de mediu a fost emisă de Guvernul PSD din 2018, să identificăm vinovaţii şi cine a greşit să plătească", a spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

Declaraţiile au fost făcute în contextul deciziei Tribunalului Bucureşti, din data de 14 august, prin care instanţa a dispus anularea Autorizaţiei Integrate de Mediu pe ultimele două suprafeţe încă funcţionale ale depozitului de deşeuri Chiajna-Rudeni.

"Dar revin şi vă spun: singura soluţie reală, atât pentru Sectorul 1 cât şi pentru restul Bucureştiului este colectarea separată şi reciclarea. Pentru a nu ajunge sufocaţi de deşeuri, trebuie să ducem cât mai puţin la groapă şi să reciclăm cât mai mult. România este codaşa Europei la acest capitol, cu doar 15% grad de reciclare astăzi. Capitala stă mult mai prost de atât. Gradul de reciclare în Bucureşti abia dacă atinge 9%. Nu pot să înţeleg cât de ipocrit poate fi un primar, tocmai cu cetăţenii care l-au votat în această funcţie. Să te baţi cu pumnul în piept că vrei închiderea unui depozit de deşeuri, în condiţiile în care tu duci tot gunoiul fix peste drum! Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunosc faptul că mare parte din deşeurile de la Sectorul 1 se duc chiar vizavi de depozitul Iridex, la societatea 3R Green. Şi se duc, bineînţeles, în amestec, fără niciun fel de sortare. Adică avem acolo şi deşeuri reciclabile - PET-uri, doze de aluminiu, sticlă, carton şi altele, amestecate cu resturi de ciorbă, coji de pepene, scutece folosite şi tot ce mai aruncă omul în gospodărie", a declarat oficialul.

Ministrul Mediului a mai afirmat că a solicitat Primăriei Generale şi primăriilor de sector să prezinte soluţiile pentru rezolvarea problemei deşeurilor din Bucureşti.

"Aici ne-a dus lipsa de viziune şi caracatiţa intereselor pesediste din Bucureşti. Ministerul Mediului a solicitat, în mod repetat, Primăriei Generale şi primăriilor de sector să prezinte soluţiile pentru rezolvarea problemei deşeurilor din Bucureşti. Nu am primit absolut nimic până astăzi, pentru că viziunea le lipseşte cu desăvârşire. Sunt convins că, mergând pe aceeaşi linie, cu aceeaşi echipă şi fără o schimbare radicală, problemele de mediu din Bucureşti se vor acutiza. Sper ca bucureştenii să înţeleagă asta şi să acţioneze în consecinţă", a adăugat Alexe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.