Ministrul Lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan, a semnat mai multe contracte de finanţare în valoare totală de 154,32 milioane lei, care vor fi implementate de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), instituţii publice şi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan, a semnat, astăzi, 21 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de 154,32 milioane lei, care vor fi implementate de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), instituţii publice şi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM)”, arată ministerul într-un comunicat.

Astfel, proiectele vor fi implementate de: Inspectoratul General pentru Imigrări, pentru creşterea eficienţei energetice, reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor aferente CRCPSA Bucureşti (2,99 milioane lei); UAT Vipereşti (jud. Buzău), pentru consolidarea, reabilitarea şi extinderea şcolii primare din satul Tronari (2,16 milioane lei); UAT Pucioasa (jud. Dâmboviţa), pentru construirea şi dotarea Grădiniţei "Prichindel" şi îmbunătăţirea spaţiilor publice urbane din zonă (17,97 milioane lei); UAT Seini (jud. Maramureş), pentru un proiect de reintegrare socială în localitate (22,92 milioane lei).

Alte proiecte vor fi implementate de Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar sector 2/DGAPI, pentru reabilitarea şi modernizarea imobilului Grădiniţei nr. 280 (11,13 milioane lei); UAT Cudalbi (jud. Galaţi), pentru reabilitarea infrastructurii şcolare la Liceul nr. 1 (4,52 milioane lei); UAT C.A. Rosetti (jud. Tulcea), pentru modernizarea şi dotarea şcolii primare din satul Letea (913.259 lei).

De asemenea, vor fi implementate proiecte şi de UAT judeţul Dolj, pentru creşterea eficienţei energetice, a rezistenţei şi stabilităţii clădirii publice situate în Str. Aleea Voinicului, nr. 14, din Craiova (2,75 milioane lei); UAT Năvodari (jud. Constanţa), pentru finalizarea şi modernizarea Casei de cultură şi extinderea şi modernizarea scuarului public - Centrul Civic (23,1 milioane lei); UAT Constanţa (jud. Constanţa), pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii (10,24 milioane lei).

Alte finanţări vor merge la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, pentru Complex de Servicii Sociale în comuna Rucăr (5,34 milioane lei); UAT Gheorgheni (jud. Harghita), pentru reconfigurarea infrastructurii urbane (33,12 milioane lei); Dezvoltarea SC Issue Monitoring SRL (648.811 lei); Dezvoltarea activităţii de lucrări inovatoare şi diversificate de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale în cadrul Energo-Confort SRL (1,41 milioane lei).

În plus, 1,02 milioane lei vor fi investiţi în dotarea laboratorului de tehnică dentară Dr. Ciucă SRL, iar 1,44 milioane lei în creşterea capacităţii societăţii Alicomtex SRL, prin achiziţia de mijloace fixe.

Alte proiecte ce vor fi implementate sunt: dezvoltarea durabilă a SC Agro-Masi SRL (1,41 milioane lei); Dezvoltarea durabilă a SC Innotek Group SRL (1,41 milioane lei); Dotarea Film Location SRL (1,32 milioane lei); Extinderea şi diversificarea activităţii SC SFDRUM CONSTRUCT SRL (7,8 milioane lei); Creşterea competitivităţii SC Best Favorit Design SRL (641.702 lei).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.