Ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, speră că parlamentarii americani vor fi ”maturi” în privinţa negocierilor privind plafonul datoriei Statelor Unite, pentru a evita noi factori contrari pentru economia globală, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Congresul SUA încearcă să găsească un compromis cu privire la limita datoriei – care se referă la suma maximă de bani pe care cele două camere o permit guvernului federal să o împrumute.

Liderii democraţi doresc ca limita să fie ridicată, dar parlamentarii republicani au cerut să fie convenită reducerea cheltuielilor înainte să aprobe ceva.

Timpul se epuizează pentru un acord, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, avertizând la începutul acestei luni că, fără un acord, cea mai mare economie din lume ar putea rămâne fără bani până la 1 iunie.

”Există un nivel ridicat de incertitudine, trebuie să stabilizăm dezvoltarea economică, trebuie să luptăm în continuare cu inflaţia şi în această situaţie toată lumea trebuie să fie responsabilă, trebuie să evităm riscurile suplimentare, în special riscurile care sunt în mâinile noastre”, a declarat Christian Lindner, ministrul german de Finanţe, în marginea unei reuniuni G7 din Japonia.

”Nu pot comenta politica internă din alte ţări, dar sper că toată lumea este matură în această situaţie şi evită riscuri suplimentare pentru dezvoltarea economică globală”, a spus el pentru CNBC.

Vorbind joi mai devreme, la o conferinţă de presă, de asemenea la reuniunea G-7, Yellen a spus că un default al SUA ar ameninţa economia globală.

Preşedintele american Joe Biden a avertizat anterior că divergenţele cu Partidul Republican cu privire la plafonul datoriei riscă o recesiune.

”Avem riscuri severe, un nivel ridicat de incertitudine, avem încă rate ridicate ale inflaţiei, încă nu ne-am revenit la creşterea de care avem nevoie la nivel global şi astfel, în această situaţie, nimeni nu ar înţelege dacă politica internă din SUA ar provoca probleme suplimentare pentru economia globală”, a spus Lindner.

Preşedintele Eurogrup, Paschal Donohoe, a mai spus pentru CNBC la reuniunile G7 că aceasta este o problemă ”vitală” pentru economia globală.

”Apreciem cât de sensibilă este această problemă în politica americană, dar, în acelaşi timp, rezolvarea acestei probleme este vitală, nu doar pentru America, dar joacă şi un rol vital în stabilitatea economică a lumii noastre”, a spus el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.