Până în prezent, 13 companii cu acţionariat italian au beneficiat de un ajutor de stat în valoare de aproape 165 de milioane de euro, au fost create aproximativ 5.700 de noi locuri de muncă, iar investiţiile s-au ridicat la 547 de milioane de euro, a anunţat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, care s-a întâlnit, vineri, cu Alfredo Durante Mangoni, ambasadorul Italiei la Bucureşti. Italia este unul dintre partenerii comerciali ai României, fiind pe locul 2 în topul investitorilor străini, iar valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost anul trecut de 16,54 miliarde de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, şi Alfredo Durante Mangoni, ambasadorul Republicii Italia la Bucureşti, au discutat, vineri, la sediul Ministerului Finanţelor, despre cooperarea bilaterală în domeniul economic, precum şi despre perspectivele unor noi investiţii italieneşti în ţara noastră. Italia este unul dintre partenerii comerciali ai României, fiind pe locul 2 în topul investitorilor străini, iar valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost anul trecut de 16,54 miliarde euro, cea mai ridicată valoare înregistrată în istoria relaţiilor româno-italiene.

România a înregistrat o creştere economică semnificativă în primele trei luni ale acestui an, în ciuda contextului geopolitic complicat şi a accelerării inflaţiei. Războiul din Ucraina are un impact negativ asupra perspectivelor de creştere economică la nivel mondial şi de aceea sunt necesare măsuri excepţionale pentru sprijinirea populaţiei şi a mediului de afaceri. În acest sens, ministrul Finanţelor a prezentat recentele măsuri aprobate de Guvern prin pachetul "Sprijin pentru România", precum şi programele IMM PROD – pentru industrializarea economiei, RURAL INVEST - pentru finanţarea afacerilor din mediul rural, GARANT CONSTRUCT - pentru sectorul construcţiilor şi INNOVATION - pentru invenţii şi inovaţii. 

"După aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit o destinaţie atractivă pentru investiţiile străine datorită faptului că normele comunitare permit acordarea de ajutoare de stat la un nivel superior altor ţări din regiune ceea ce, alături de poziţionarea geopolitică strategică, calitatatea forţei de muncă şi predictibilitatea mediului de afaceri, au constituit avantaje competitive importante. Ministerul Finanţelor a fost întotdeanua un sprijin de nădejde pentru investitorii italieni. Până în prezent, 13 companii cu acţionariat italian au beneficiat de un ajutor de stat în valoare de aproape 165 milioane de euro, au fost create aproximativ 5.700 de noi lucuri de muncă, iar investiţiile s-au ridicat la 547 milioane de euro”, a subliniat ministrul Finanţelor.

Un alt punct pe agenda discuţiilor a fost legat de progresele înregistrate de ţara noastră în procesul de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Au fost trecute în revistă evoluţiile din domeniul finanţelor publice, digitalizarea administraţiei fiscale, implementarea eficientă a investiţiilor publice şi guvernanţa companiilor de stat.

"Ministerul Finanţelor are un rol important în aderarea României la clubul select al ţărilor membre OCDE, cel mai important obiectiv politic şi strategic. În acest moment, lucrăm la stabilirea foii de parcurs şi sperăm să ne bazăm pe sprijinul Italiei, una dintre ţările fondatoare ale prestigioasei organizaţii economice", a precizat Adrian Câciu.

Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii despre provocările şi proiectele incluse în Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă, precum şi despre potenţialele colaborări în domeniu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.