Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a solicitat în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) desfăşurată marţi, 15 martie 2022, la Bruxelles, folosirea unor instrumente financiare pentru a combate efectele economice ca urmare a crizei din Ucraina, în scopul protejării companiilor şi a locurilor de muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Creşterile de preţuri la energie şi combustibil reprezintă o problemă care se suprapune peste sincopele apărute în lanţurile de aprovizionare. Efectele sunt importante, iar politicile fiscal-bugetare trebuie adaptate noilor condiţii. Economia trebuie protejată acum aşa cum şi cetăţenii statelor membre trebuie protejaţi. Pentru atenuarea efectelor, am cerut o mai mare flexibilitate în folosirea fondurilor existente din exerciţiul financiar 2014-2020, restructurarea unor mecanisme de finanţare, cum este de exemplu SURE, dar şi pentru găsirea unor noi modalităţi pentru finanţarea investiţiilor în energie regenerabilă şi în domeniul apărării. De asemenea, este necesar să identificăm noi măsuri de finanţare pentru gestionarea fluxului de refugiaţi, pentru integrarea acestora pe piaţa muncii şi pentru a le permite accesul la educaţie şi sănătate”, a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Demnitarul român a mai solicitat şi extinderea cadrului temporar pentru ajutoare de stat, în condiţiile în care este necesar spaţiu fiscal suplimentar pentru susţinerea economiei şi cetăţenilor, în vederea gestionării creşterii preţurilor şi a inflaţiei.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.