Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a anunţat că va prezenta coaliţiei şi Guvernului un proiect de act normativ care să rezolve probleme creşterii preţurilor la materialelor de construcţii. El a mai explicat că este vorba despre o formulă de calcul bazată pe indici ai INS care va fi aplicată la fiecare depune de factură, pe baza unui act adiţional încheiat cu beneficiarul, vom avea această creştere sau determinarea preţului facturii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În urma informării pe care am făcut-o Guvernului acum o lună şi ceva, s-a stabilit un grup interministerial sub coordonarea Ministerului Dezvoltării pentru a analiza creşterea preţurilor la materialelor de construcţii. Suntem în măsură să prezentăm şi aici un proiect de act normativ care vine să soluţioneze această problemă şi o s-o prezentăm în coaliţie şi în Guvern. Importante în acest stadiu sunt principiile şi textul de la care plecăm. Sumele vor veni şi ele în momentul în care decidem asupra aplicării. Cel mai important lucru pentru noi e acela de a găsi şi noi am găsit o formulă de calcul bazată pe nişte indici ai INS care să permită creşterea, respectiv descreşterea în momentul în care, dacă va exista o asemenea situaţie, să nu mai trebuiască să intervenim periodic printr-un act normativ la această problematică”, a explicat marţi Cseke Attila.

El a vorbit şi despre felul în care va fi aplicată această formulă de calcul şi a adăugat că speră ca problema să fie rezolvată pe termen mediu şi lung, astfel încât să trebuiască de abia anul viitor să mai fie făcută o intervenţie în acest sens.

„Noi vom creiona o formulă prin care la depunerea fiecărei facturi dintr-o finanţare pe bugetul naţional să calculăm creşterea pe diferitele domenii de investiţii, că vorbim despre construcţii noi, vorbim de reparaţii, de reabilitări de clădiri, ele au coeficient diferit, în funcţie de indicele de la Institutul Naţional de Statistică. La fiecare depune de factură, pe baza unui act adiţional încheiat cu beneficiarul, vom avea această creştere sau determinarea preţului facturii. Este o chestiune tehnică, dar care ne ajută pe termen mediu şi lung, pentru că noi nu vrem să rezolvăm problema numai acum, vrem să o rezolvăm ca să fie rezolvată după câteva luni de creştere şi eventual anul viitor, dacă este o creştere sau o descreştere, să trebuiască să mai intervenim”, a conchis ministrul Dezvoltării.

Pe 12 iulie, Ludovic Orban a anunţat că a fost luată decizia, în coaliţie, ca legislaţia în domeniu să fie îmbunătăţită, astfel încât să permită actualizarea valorii contractului în funcţie de creşterea preţului la materialele de construcţii. Liderul PNL a adăugat că aceasta este o problemă cu care se confruntă toată Europa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.