Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi turismului, anuunţă că şi-a propus ca în cursul acestui an să dea drumul la 12 programe care să vină în sprijinul IMM-urilor, dar şi al companiilor din turism.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Îmi propun ca în cursul acestui an să dăm drumul la 12 programe care să vină în sprijinul IMM-urilor, dar şi al companiilor din turism”, a transmis Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi turismului, în cadrul întâlnirii de lucru desfăşurate vineri, 7 ianuarie, la Braşov, la care au participat membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi ai mediului de afaceri din această zonă.

„Îmi doresc să întăresc dialogul social cu toţi participanţii din cadrul acestor întâlniri pentru conceperea de programe şi proiecte care să ducă la dezvoltarea destinaţiilor turistice atractive şi a unui mediu antreprenorial competitiv pe termen lung, funcţional, din toate punctele de vedere. Astfel, îmi doresc ca anul acesta, pe lângă plata tuturor măsurilor restante, să punem în dezbatere 12 programe care să aibă grupuri ţintă bine definite şi a căror rezultate să vizeze în primul rând sustenabilitatea. De la programe precum StartUp Nation pentru tineri, până la investiţii pentru domeniul schiabil, suntem în acel punct al dialogului social în care trebuie să definim clar politicile publice care vor sta la baza creării noilor linii de finanţare, naţionale sau europene. Domeniul turismului este unul strategic, iar acest lucru trebuie să se reflecte şi în alocările bugetare pe care acest minister le va gestiona”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

Subiectele care au fost abordate s-au concentrat pe poziţionarea judeţului Braşov ca pol de dezvoltare pentru turismul românesc, fiind a doua destinaţie turistică din România, după Constanţa. Problemele identificate au fost lipsa unui cadru legislativ coerent atât pentru incubatoarele de afaceri, cât şi pentru organizaţiile pentru managementul destinaţiei.

Totodată, necesitatea includerii unor tipuri de activităţi eligibile pentru digitalizarea IMM-urilor din turism şi HoReCa, plus dezvoltarea infrastructurii în turism în programele gestionate de către toate agenţiile de dezvoltare regională a fost un subiect intens dezbătut.

O temă care a generat interes pentru mediul de afaceri din Braşov a fost finanţarea întregului domeniu schiabil, nu doar infrastructurilor pentru pârtii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.