Poşta Română a câştigat procesul cu acţionarul său minoritar, Fondul Propietatea, care a dat în judecată compania pentru că a schimbat trei membri ai Consiliului de Administraţie, a declarat într-un interviu pentru News.ro ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova. El estimează că societatea va încheia acest an pe profit, iar un proces de modernizare va fi posibil abia din 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În Adunarea Generală a Acţionarilor companiei din 28 septembrie, au fost revocaţi din funcţie trei membri ai Consiliului de Administraţie: Dante Stein, Bogdan Florian Matei şi Bogdan Cristian Patriniche.

Ministerul a anunţat atunci că decizia a fost luată având în vedere managementul defectuos care a dus la acumularea de datorii mari într-o perioadă scurtă de timp. 

Fondul Prorpietatatea a contestat însă decizia în instanţă.

"FP a cerut pe fond anularea hotărârii AGA, judecată la prima instanţă, unde li s-a respins acţiunea şi au drept să facă recurs. Au cerut totodată în paralel o ordonanţă preşedinţială de suspendare a deciziei AGA. După două zile, completul de judecată le-a respins-o şi pe aceasta, încă mai au o cale de atac - recurs la procesul deja pierdut în prima instanţă. Mi-am asumat responsabilitatea de a schimba o serie de membri din CA. Am spus şi atunci că suntem pregătiţi să răspundem şi în instanţă unor eventuali contestatari. Lucrul acesta s-a întâmplat. Instanţa a dovedit însă că ei au fost demişi legal", a spus Lucian Şova.

Ministrul afirmă că se aştepta însă ca decizia să fie contestată chiar de către cei demişi, şi nu de către Fondul Proprietatea, mai ales că nu era vorba de membri numiţi la propunerea Fondului.

Ministrul Comunicaţiilor acuză totodată acţionarul minoritar că obstrucţionează procesul de capitalizare.

"Statul român e pregătit de doi ani să dea circa 40 milioane euro pentru capitalizarea Poştei, lucru care ar ajuta compania să iasă din dificultăţile de plată generate de amenzile primite de la Consiliul Concurenţei şi de situaţia de la ANAF. Prin tot ce face, Fondul nu pare să îşi dorească aşezarea Poştei pe standardele de profit", adaugă Şova.

Astfel, dacă procesul privind capitalizarea s-ar încheia cu succes, Poşta nu ar mai trebui să plătească acele creanţe din fondurile proprii, care ajung la 15 milioane lei lunar.

Mai mult, ministrul Comunicaţiilor acuză FP că în toţi aceşti ani "nu a observat o serie de nereguli" petrecute la societate, de exemplu, că banii destinaţi majorării capitalului social al Broker-ului de Asigurare au fost folosiţi în alte scopuri ori că Poşta nu a putut participa la anumite licitaţii sau că unul din directori folosea cinci maşini simultan care fiecare mergea zilnic 400 km.

"Corifeii capitalismului mondial par să fie împotriva interesului românesc. Ei încurcă lucrurile şi se folosesc de multiple pârghii legale în acest sens. Poşta a rămas mult în urmă şi din cauza managementului din ultimii ani", subliniază ministrul.

De asemenea, Şova spune că există posibilitatea ca Poşta să scape de pierderi şi să înregistreze profit brut în acest an, însă mai degrabă unul simbolic.

În plus, ministrul ia în calul ca salariile angajaţilor să crească spre finalul anului viitor.

"Cât priveşte modernizarea companiei, o avem în vedere, însă acest lucru a fi mai degrabă posibil din 2019. Există o listă de nevoi, privind informatizarea, achiziţia de vehicule de transport şi a unor tehnologii, eficientizarea şi modernizarea sediilor", mai spune Lucian Şova.

De altfel, începând cu anul 2010, compania s-a confruntat cu o serie de dificultăţi financiare datorate atât amenzilor aplicate de către Consiliul Concurenţei în 2010 şi 2016, cât şi de lipsa unei strategii de dezvoltare.

MCSI deţine 75% din Poşta Română, iar Fondul Proprietatea controlează restul de 25% din acţiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.