Unul dintre cele mai importante proiecte de care turismul românesc are nevoie acum este înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor (OMD), reformă pentru care sunt prevăzute 10 milioane de euro prin PNRR, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, care afirmă că OMD-urile vor produce efecte cu adevărat benefice doar dacă organizaţiile care le formează, atât din sectorul public, cât şi din cel privat, vor lucra împreună.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Unul dintre cele mai importante proiecte de care turismul românesc are nevoie în aceste momente este înfiinţarea şi operaţionalizarea OMD-urilor, reformă pentru care sunt prevăzute 10 milioane de euro prin PNRR. Însă, această nouă structură va produce efecte cu adevărat benefice doar dacă organizaţiile care o formează, atât din sectorul public, cât şi din cel privat, vor lucra împreună. Eforturile coordonate şi combinate vor aduce, astfel, un rezultat mai puternic şi valoros pentru destinaţie. Din acest motiv, am speranţa că întâlnirea care va avea loc săptămâna viitoare va pune bazele unei colaborări solide şi durabile pentru toţi factorii decidenţi din teritoriu. Avem o misiune comună: dezvoltarea şi prosperitatea acestei industrii”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

Activitatea unui OMD vizează creşterea calităţii resurselor umane din turism şi dezvoltarea produselor, a experienţei, dar şi a promoţiilor, vânzărilor şi activităţilor de marketing. Mai mult, o astfel de entitate contribuie decisiv la dezvoltare practică în ceea ce priveşte prezentarea destinaţiei în sine, aşa cum este întâlnită de către vizitator.

Reprezentanţii autorităţilor locale, ai asociaţiilor oraşelor, municipiilor şi comunelor, precum şi ai Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională, au fost invitaţi să participe la şedinţa de lucru care va fi organizată marţi, 11 ianuarie, la sediul instituţiei, legat de înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor (OMD), prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Întâlnirea este parte integrantă din programul de consultări regionale iniţiat de ministrul Antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

"În cadrul discuţiei, accentul va fi pus şi pe identificarea unor soluţii eficiente, care să faciliteze atragerea de fonduri europene, în funcţie de nevoile specifice fiecărei destinaţii. Expertiza va fi oferită de invitaţi, care deţin o radiografie completă a zonelor pe care le reprezintă. Propunerile vor fi preluate şi analizate la nivelul ministerului, iar ulterior armonizate în vederea implementării”, a precizat ministerul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.