Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirmă că este necesară o planificare riguroasă a viitoarelor investiţii în zonele neirigate, pentru a da fermierilor predictibilitate în programarea înfiinţării culturilor, şi că monitorizează stadiul de execuţie a investiţiilor din domeniul irigaţiilor, astfel încât termenele de punere în funcţiune să fie respectate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Petre Daea a avut, la sediul MADR, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii constructorilor pentru obiectivele de investiţii din domeniul irigaţiilor, aflate în diverse stadii de execuţie, precum şi cu beneficiarii direcţi, respectiv fermierii, membri ai Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii.

Şedinţa a avut ca scop principal punerea de acord cu toate părţile implicate pentru realizarea la timp a lucrărilor de investiţii, astfel încât fermierii să fie la curent cu termenele de execuţie asumate de către contractori.

”Ministrul monitorizează stadiul de execuţie a lucrărilor, astfel încât, cu implicarea fermierilor şi a constructorilor, termenele de punere în funcţiune să fie respectate întocmai. De asemenea, este necesară o planificare riguroasă a viitoarelor investiţii în zonele neirigate, pentru a da fermierilor predictibilitate în programarea înfiinţării culturilor”, informează ministerul.

La discuţii au mai participat directorul general al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Cornel Popa, precum şi Elena Filip, directorul Direcţiei Îmbunătăţiri Funciare şi Fond Funciar.

”Vreau să vă asigur că toate obiectivele de investiţii sunt în atenţia mea, pentru că avem la MADR tabloul de comandă. Astfel că graficul de execuţie al lucrărilor este urmărit îndeaproape, inclusiv la faţa locului, când merg în teren. Am ţinut foarte mult să avem discuţii punctuale pentru fiecare zonă din ţară, pentru ca lucrările de investiţii să se încheie în termenele stabilite şi să nu existe niciun fel de întârzieri”, a afirmat ministrul Daea, în cadrul întâlnirii. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.