Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, anunţă că ministerul a câştigat, în primă instanţă, procesul intentat de directoarea Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa Marilena Stoian, care a fost demisă după criza de la Paltinu, în urma căreia peste 100.000 de oameni au rămas fără apă.
"MANAR a câştigat în primă instanţă împotriva directoarei din Administraţia Bazinală Buzău-Ialomiţa care a fost dată afară din funcţie după criza de la Paltinu, în urma raportului corpului de control de la Ministerul Mediului! Este doamna directoare care ne explica că a fost normal să nu transmită nicio informaţie, la nicio autoritate, că ar exista un risc ca oamenii să rămână fără apă. Doamna care, în plină criză, ne avertiza că ea are mare susţinere politică în Buzău de la PSD. Doamna care crede că e dreptul ei să fie pe viaţă directoare la Administraţia Bazinală, chiar dacă nu a livrat rezultate", a scris Diana Buzoianu pe Facebook.
Ministrul interimar a precizat că Marilena Stoian a atacat deja sentinţa din primă instanţă cu apel: "Vom prezenta toate argumentele juridice şi în apel".
În decembrie 2025, Diana Buzoianu anunţa demiterea Marilenei Stoian de la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Buzău-Ialomiţa, după un raport al Corpului de control.
Lucrările de la Barajul Paltinu au lăsat fără apă potabilă peste 107.000 de oameni din judeţele Prahova şi Dâmboviţa.
"Concluziile Raportului au fost deja trimise către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tocmai a fost emisă decizia de demitere a directoarei de la ABA Buzău Ialomiţa", a declarat atunci Buzoianu.
Potrivit acesteia, raportul Corpului de control arăta că Administraţia Bazinală Buzău Ialomiţa nu a informat operatorul ESZ cu privire la acţiunile luate pentru scăderea apei.
"Este, de asemenea, menţionat faptul că nu au fost îndeplinite măsurile de a informa utilizatorii din aval sau autorităţile locale cu privire la posibilitatea, riscul de a creşte turbiditatea în urma acestor lucrări. Este foarte clar că întocmirea documentelor şi modul de desfăşurare a acţiunilor de scădere a nivelului apei s-a prelungit foarte mult (...) până la intrare în sezonul rece, cu riscuri mari din punct de vedere meteorologic şi hidrologic pentru aceste lucrări. Şi nu au fost făcute în perioada 2023 până în prezent verificări cu privire la operatorul de apă ESZ, privind modul de desfăşurare a prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor", a anunţat Buzoianu.
Directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, care fusese recent numit, şi-a prezentat atunci demisia de onoare.




























