Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Infrastructură Mare 2014 – 2020, a anunţat joi că a semnat, în luna decembrie, 29 noi contracte de finanţare cu beneficiarii Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, având o valoare totală de 306.759.680 lei. Proiectele pentru care s-au semnat contractele vizează mai ales sprijin financiar pentru combaterea pandemiei în şcoli şi spitale, dar şi îmbunătăţirea eficienţei energetice sau dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Infrastructură Mare 2014 – 2020, a asigurat, în luna decembrie, semnarea a 29 noi contracte de finanţare cu beneficiarii POIM, având o valoare totală de 306.759.680 lei. Proiectele pentru care s-au semnat contractele vizează cu precădere măsuri de sprijin financiar pentru combaterea pandemiei în şcoli şi spitale, dar şi îmbunătăţirea eficienţei energetice sau dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare”, a anunţat ministerul.

Cele 29 contracte au fost semnate cu următorii beneficiari:

  • SC Diana SRL, valoare totală 1.154.300 lei;

  • Şcoala Gimnazială1 Răzvani, valoare totală 355.035 lei;

  • Unităţile de învăţământ din Sângeorgiu de Pădure, valoare totală 519.406 lei;

  • Spitalul Municipal Costache Nicolescu, Drăgăşani, Vâlcea, valoare totală 12.392.794 lei;

  • Grădiniţa cu program prelungit nr. 12, Zalău, valoare totală 38.401 lei;

  • Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din sectorul 3, valoare totală 28.716.878 lei;

  • Şcoala Gimnazială Fiscuţ, comuna Sagu, valoare totală 308.823 lei;

  • Unităţile de învăţământ din comuna Gropniţa, Iaşi, valoare totală 249.949 lei;

  • Unităţile de învăţământ din subordinea CJ Arad, valoare totală 458.644 lei;

  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, valoare totală 13.987.858 lei;

  • Şcoala Gimnazială nr. 1 Radu Vodă, Carei, valoare totală 365.456 lei;

  • Instituţiile de învăţământ din Lupeni, valoare totală 6.503.503 lei;

  • Unităţile de învăţământ din Uricani, valoare totală 1.128.110 lei;

  • Spital modular Judeţul Caraş Severin, valoare totală 14.611.723 lei;

  • C. Saturn S.A., valoare totală 1.131.979 lei;

  • Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, valoare totală 6.328.358 lei;

  • Unităţile de învăţământ din Comuna Roşia, Bihor, valoare totală 551.653 lei;

  • Unitatea de Asistenţă Medico – Socială din Agnita, valoare totală 1.027.140 lei;

  • Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Glodeanu, Buzău, valoare totală 374.011 lei;

  • Şcoala Gimnazială nr. 1, Fundeni, valoare totală 454.424 lei;

  • INGG Ana Aslan, valoare totală 8.579.405 lei;

  • Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Pietroasa, valoare totală 766.889 lei;

  • Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Poienile Izei, Maramureş, valoare totală 65.088 lei;

  • Unităţile sanitare aflate în subordinea CJ Prahova, valoare totală 14.628.837 lei;

  • Distribuţie Energie Electrică România S.A. Cluj-Napoca, valoare totală 93.451.460 lei;

  • SC Compania de Utilităţi Publice SA Focşani, valoare totală 74.892.137 lei;

  • UAT comuna Lieşti, jud. Galaţi, valoare totală 716.824 lei;

  • Şcoala Gimnazială nr. 1 Dichiseni, jud. Călăraşi, valoare totală 342.626 lei;

  • ANANP Regiunea 1 NE, Regiunea 2 SE, valoare totală 23.812.269 lei.

 Pe parcursul anului 2021, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a semnat 307 contracte de finanţare cu beneficiarii Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în valoare totală de 12,4 miliarde lei, astfel:

  • 235 contracte aferente axei prioritare 9 – Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, în valoare de 2,7 miliarde lei;

  • 8 contracte aferente axei prioritare 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor, în valoare de 7,4 miliarde lei;

  • 22 contracte aferente axei prioritare 6 – Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, în valoare de 750 milioane lei;

  • 42 contracte aferente altor axe prioritare POIM, în valoare de 1,5 miliarde lei.

 

 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.