Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a lansat în consultare publică ghidul „Sprijin pentru persoanele angajate în cadrul întreprinderilor al căror domeniu de activitate este afectat direct ca urmare a declarării situaţiilor de epidemii”, anunţă ministerul într-un comunicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Foarte multe firme din ţara noastră au fost afectate direct sau indirect de pandemia produsă de noul coronavirus şi, în din acest motiv, unele nu au venituri pentru a-şi plăti angajaţii. Din acest motiv, aceştia intră în şomaj tehnic sau le sunt suspendate contractele de muncă”, informează Ministerul Fondurilor Europene.

Apelul va finanţa acordarea de subvenţii persoanelor care se află în şomaj şi care au fost angajate ale unor companii afectate direct de pandemia Covid-19 sau de măsurile luate pentru a opri răspândirea acesteia - Ordonanţele militare şi celelalte acte emise de autorităţi pe perioada stării de urgenţă.

Proiectele vor putea fi depuse de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale/ Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în parteneriat cu parteneri sociali/ furnizori de servicii sociale sau alte entități relevante.

Ulterior, firmele cu angajaţi trimişi în şomaj tehnic vor putea solicita acestor instituţii plata sumelor, urmând ca MFE să deconteze cheltuielile din fondurile alocate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.