Ministerul Finanţelor a vândut joi obligaţiuni de stat în valoare de 703 milioane lei (153,8 milioane euro), scadente la 19 decembrie 2022, uşor peste suma programată, pentru care băncile vor primi un randament mediu anual de 2,81%, semnificativ sub nivelul din licitaţia precedentă pentru aceeaşi scadenţă, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Valoarea anunţată a licitaţiei a fost de 700 milioane lei, dar licitaţia a inclus şi sesiunea suplimentară pentri oferte necompetitive, de 105 milioane lei. 

Cele opt bănci participante la licitaţie au oferit 1,29 miliarde lei.

Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 3,5%. În urma licitaţiei, randamentul maxim oferit de către stat a fost de 2,83%, iar cel mediu, de 2,81% pe an, potrivit datelor BNR.

În 6 şi 7 februarie, la precedenta licitaţie de titluri din aceeaşi serie, cu scandenţa în 19 decembrie 2022, Ministerul Finanţelor a luat de la bănci 353,65 milioane de lei, la un randamant mediu de 3,30% pe an şi un randament maxim de 3,31%.

Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna iunie să împrumute de pe piaţa internă 5,3 miliarde lei, din care 1,8 miliarde lei prin certificate de trezorerie şi 3,5 miliarde lei prin obligaţiuni, la care s-ar putea adăuga 500 milioane lei prin licitaţii suplimentare, nivelul fiind cu mult peste cel din lunile anterioare.

Pentru perioada ianuarie-mai, Ministerul Finanţelor a programat împrumuturi lunare cuprinse între 3,4 miliarde lei şi 3,9 miliarde lei, plus  licitaţiile suplimentare.

În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016.

Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.