Europarlamentarul PSD Mihai Tudose crede că OMV va plăti taxa de solidaritate, menţionând că va face acest lucru, deoarece “a făcut o mulţime de bani pe cârca românilor”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Mihai Tudose a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima Tv, dacă OMV va plăti taxa de solidaritate. 
“Eu cred că OMV o va plăti. Cred că va plăti fiindcă a făcut o mulţime de bani pe cârca românilor. Haideţi să fim sinceri cu viaţa”, a precizat europarlamentarul PSD. 
El a mai fost întrebat de ce statul român nu a fost în stare să transpună corect directiva europeană. 
“Statul român a transpus foarte corect acea directivă care astfel a fost negociată şi acceptată fiindcă de data asta, când s-a negociat chestia asta ministrul de resort nu a protestat cum a protestat Daea, inclusiv în scris. Adică domnul Virgil Popescu de la PNL. (…) Aceste acte se transcriu. Nu se interpretează. Ai transcris-o, atâta tot. Numai dacă schimbi o virgulă ai ieşit din text”, a explicat europarlamentarul PSD. 
Întrebat dacă pentru această situaţie este vinovat ministrul Energiei, Virgil Popescu, Mihai Tudose a răspuns: “Am spus-o de 10 ori. Poate şi domnul Virgil Popescu, domnul ministru încerca să se bată, dar măcar spunea, frate, eu nu am fost de acord, am avut alte idei. Acolo majoritatea a decis altfel, dar m-am bătut pentru treaba asta. Eu am luat procesele verbale de şedinţă de acolo, m-am uitat. Nimic”.
OMV Petrom, ce cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din România, controlat de grupul austriac OMV, a anunţat de două ori că, în baza rezultatelor sale financiare pe anul trecut şi a prevederilor OUG de introducere a taxei, consideră că nu datorează contribuţia de solidaritate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.