Mihai-Liviu Moraru a fost numit director general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), începând cu data de 9 iunie, acesta înlocuindu-l în funcţie pe Adrian Chesnoiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mihai-Liviu Moraru a fost numit directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, începând cu data de 9 iunie, conform Ordinului MADR 1834/R/ 9 iunie 2020”, precizează agenţia.

Acesta lucrează în agenţie de 14 ani, încă din perioada de implementare a Programului SAPARD.

”Mihai-Liviu Moraru are o experienţă de 14 ani în ceea ce priveşte implementarea tehnică şi financiară a Programelor Naţionale de Dezvoltare Rurală, fiind parte a echipei agenţiei încă din perioada de implementare a Programului SAPARD. În acest interval a parcurs toate etapele profesionale, de la inspector debutant, la momentul angajării în agenţie în anul 2016, consilier, şef serviciu şi ulterior, director al Oficiului Judeţean Suceava”, anunţă AFIR într-un comunicat.

Mihai-Liviu Moraru are 37 de ani şi este născut în Vatra Dornei.

”Avem în faţă o perioadă deosebit de complicată în ceea ce priveşte derularea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi a activităţii agenţiei. Mă refer atât la aigurarea absorbţiei fondurilor disponibile din alocarea pe care am avut-o în perioada 2014 – 2020, cât şi la optimizarea activităţilor administrative şi procedurale pentru a asigura o tranziţie eficientă către noua perioadă de programare financiară. Sunt conştient că performanţa noastră din această perioadă va asigura dezvoltarea instituţională ulterioară şi va reafirma calitatea şi responsabilitatea muncii pe care AFIR le-a dovedit în repetate rânduri”, a declarat Mihai-Liviu Moraru, directorul general al AFIR.

El a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti – Facultatea de Horticultură şi Arhitectură Peisageră, cu specializarea inginer diplomat. Are, de asemenea, un masterat în Management în Agroturism şi Alimentaţie Publică.

”Am început deja o analiza a întregii activităţi din punct de vedere al stadiului implementării PNDR 2020 şi al procedurilor de lucru şi voi iniţia o serie de acţiuni concrete pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu beneficiarii şi cu solicitanţii de fonduri europene. Experienţa de 14 ani în Agenţie o voi pune în folosul beneficiarilor PNDR 2020 şi pentru construirea unui program consistent, corelat cu nevoile reale din următoarea perioadă, specifice agriculturii şi dezvoltării economice a României”, a mai precizat Mihai-Liviu Moraru.

Chesnoiu fusese numit în decembrie 2019, prin delegare, la conducerea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău, de către actualul ministru al Agriculturii, Adrian Oroş, despre care Adrian Chesnoiu spunea că i-a ”delegat o sarcină ce excede fişei sale de post”. Măsura a iscat controverse la acea vreme deoarece Chesnoiu ocupa postul cercetătorului Costel Vânătoru, care fusese demis.

”Din păcate, mandatul meu este în conformitate cu ordinul domnului ministru Adrian Oroş, care mi-a delegat o sarcină ce excede fişei mele de post: să coordonez aşa-zisa scriere a unei strategii, care nu mă vizează nici personal, nici profesional. Eu am venit astăzi la Buzău să pun în aplicare acest ordin, conducerea Băncii este demisă, deci, domnul director, care a îndeplinit până ieri funcţia de director – domnul profesor Costel Vânătoru – a fost demis, prin ordin de ministru, iar, din perspectiva aceasta, activitatea instituţiei este blocată în mod efectiv, pentru că nu are nimeni acolo calitatea de ordonator de credite, Ministerul nu şi-a delegat membru în consiliul de administraţie, consiliul de administraţie nu poate funcţiona fără conducere executivă a acestei bănci de gene, care este bogăţia unei naţii, în toată lumea civilizată şi eu nu am venit decât să constat că aceşti oameni minunaţi, buni români, au făcut ceva minunat pentru patria lor şi, din păcate, s-a luat o decizie pentru care nu pot să vă dau eu explicaţii, oportunitatea acestei decizii să v-o exprime cel care a dispus în consecinţă – adică ministrul agriculturii”, a declarat în decembrie directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.