Microsoft a anunţat, printre altele, o nouă tabletă din seria Surface, în cadrul unui eveniment organizat virtual şi dedicat produselor hardware ale companiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Surface Pro 8 este mai mare decât modelul anterior, având un ecran ce măsoară 13 inch şi care, conform Microsoft, este cu 12,5% mai luminos.

Acelaşi ecran poate ajunge la o rată de refresh de 120Hz. Folosind funcţia Dynamic Refresh Rate din Windows, ecranul va adapta rata de refresh la tipul de conţinut afişat, aşa cum fac şi smartphone-urile.

Noua tabletă, care este văzută drept cel mai important update al seriei din ultimii 7 ani, se remarcă vizual prin ramele foarte înguste din lateralele ecranului.

Clienţii vor putea opta pentru unul dintre procesoarele Intel gen 11, între 8GB şi 32GB memorie RAM şi între 128GB şi 1TB spaţiu de stocare.

Microsoft spune că puterea de procesare este acum cu 40% mai mare, iar soluţia grafică este cu 74% mai rapidă.

Noua tabletă cu Windows 11 nu are porturi USB-A. Acestea au fost înlocuite cu două USB-C Thunderbolt 4, care permit conectarea unor monitoare 4K sau chiar plăci video externe.

Surface Pro 8 va fi disponibilă din 5 octombrie şi va costa de la 1.100 de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.