Marelbo România, un producător local care deţine cea mai mare fabrică de încălţăminte din România, deschide un nou magazin, cel de-al cincilea în Bucureşti, urmând ca anul viitor să mai inaugureze o nouă locaţie, al doilea magazin în Târgu-Mureş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prin această nouă deschidere, compania va încheia anul cu 59 de unităţi. Noul magazin are o suprafaţă de 130 mp şi şase angajaţi.

În acest an, compania Marelbo a continuat planul de extindere a reţelei, a deschis patru magazine localizate în oraşele Târgu-Jiu, Sibiu, Bucureşti şi a angajat 55 de oameni noi, iar cifra de afaceri a crescut cu 10% din 2017, de la 80 milioane lei, la 88 milioane lei în 2018.

„Pentru anul 2020, ne propunem să mai deschidem alte noi magazine şi vom inaugura la începutul anului viitor cel de-al doilea magazin din Târgu-Mureş”, spune Ionuţ Bobu, CEO Marelbo.

Toate magazinele Marelbo aparţin fabricii.

Marelbo România este un producător local care o fabrică de incălţăminte din România, în Vicovu de Sus, din judeţul Suceava. Are o reţea de retail formată din 58 de magazine, alături de un magazin online. Compania precizează că încălţămintea este fabricată 100% din piele naturală.

Marelbo a început ca o mică afacere de familie în anul 1984 şi s-a dezvoltat într-unul dintre cei mai mari şi dinamici jucători de pe piaţa de profil. Grupul de firme Marelbo cuprinde Marelbo Prod Com SRL, Marelbo SRL, Marelbo Shoes şi iBOB, are în prezent 740 de angajaţi şi a terminat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 88 milioane lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.