Ministrul Investiţiilor şi Proectelor Europene, Marcel Boloş, aflat în vizită ofifcială la Bruxelles, anunţă, miercuri seară, un proiect pilot în irigaţii care să includă panouri solare flotante şi investiţii în echipamentele de pompare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În acest moment, expertiza World Bank Europe and Central Asia se dovedeşte vitală pentru implementarea reformelor pe care România şi le-a asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Suntem într-o perioadă în care provocările sunt tot mai complexe: mă refer aici la reforma pensiilor speciale, reforma sistemului public de pensii, reforma privind guvernanţa companiilor de stat sau reforma salarizării bugetare”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Marcel Boloş.

Potrivit ministrului, ”avem nevoie de o relaţie mai strânsă, aplicată”.

”Am avut o discuţie foarte productivă în acest sens cu doamna Gallina Andronova Vincelette, Country Director al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană, căreia i-am propus să punem bazele unei colaborări şi pentru investiţiile şi reformele pe care le pregătim pentru RePowerEU. Reamintesc faptul că avem din partea Comisiei Europene 1,4 miliarde de euro pe care să îi investim pentru a produce energie sigură, durabilă şi la preţuri accesibile”, a mai transmis ministrul.

Acesta a oferit şi o veste în premieră: ”În urma discuţiilor de zilele acestea de la Bruxelles, am convenit să avem în Repower EU un proiect pilot în irigaţii care să includă panouri solare flotante şi investiţii în echipamentele de pompare”.

”Mai mult, sunt agreate voucherele pentru panouri solare şi o alocare specială pentru a asigura eficienţa energetică a locuinţelor sociale”, a mai transmis ministrul Investiţiilor Europene.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.