Preşedintele Camerei Deputaţilor, fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că luni va fi dat în folosinţă drumul de aproximativ 10 kilometri care leagă Timişoara de autostrada A1.
Noua şosea de aproximativ 10 km pe care de luni după-amiază şoferii vor putea circula spre şi dinspre autostrada A1 se va numi DN69A.
Evenimente
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”E un proiect pe care, să spunem, într-o proporţie foarte mare l-am gestionat atâta timp cât am fost ministru, până în urmă cu câteva luni. De aceea şi ţin la el, nu doar fiindcă sunt timişorean, timişean (…) Îi felicit pe constructori care au preluat acest proiect de la prima firmă cu care s-a reziliat contractul. Foarte repede au reuşit să facă expertize, să facă toate lucrurile şi să ajungă în stadiul în care suntem astăzi, aşa încât în două zile să poată fi dat în circulaţie aceşti 10 km, până la urmă de drum expres spre autostradă, o nouă descărcare. de pe autostrada 1 la Timişoara”, a declarat Sorin Grindeanu.
De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a declarat că după 15 ani, Timişoara are, în sfârşit, o descărcare directă de pe autostrada A1.
”Timişul beneficiază de investiţii substanţiale în aceşti ani de zile, însă trebuie spus şi că la 15 ani de la inaugurarea autostrăzii A1 Timişoara-Nădlac, la 15 ani distanţă Timişoara beneficiază în sfârşit de o descărcare a Timişoarei. Celelalte două de până acum, una era la Giarmata, alta la Remetea şi dura foarte mult timp până ajungeam în Timişoara de pe autostradă.Şi la 15 ani de administraţie exclusiv de dreapta, iată Timiçoara şi Timişul beneficiază de o descârcare în Timişoara, la patru benzi în jurul localităţii Sânandrei. Şi înainte de aceasta, la Covaci şi la Cerneteaz, o altă descărcăre, îi putem spune aşa, şi discutăm deja cu primăriile celor două localităţi pentru a prelua drumurile şi către Covaci până la centură şi către Cerneteaz până la drumul de la Giarmata, să reabilităm şi acel drum să fie uşor şi facil tot accesul pe autostradă şi descărcarea de pe autostadă”, a declarat Alfred Simonis, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
Drumul are 2 benzi pe sens şi 3 noduri rutiere (cu DN 69 Timişoara – Arad, în zona Sânandrei, cu DC 58, în zona localităţii Cerneteaz, şi cu autostrada A1, între nodurile rutiere Giarmata şi Orţişoara). Viteza prevăzută în proiect pentru acest drum este de 100 km/h.
Drumul porneste de la intersecţia cu localitatea Sânandrei şi este, practic, a treia descărcare de pe autostradă către Timişoara, după cele de la Remetea şi Giarmata.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.