Intervenţiile pe magistrala de cale ferată Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad aflată în plin proces de modernizare cu bani europeni se extind. În continuare cel mai avansat tronson, dintre cele patru în care a fost împărţită lucrarea, e lotul 2 Lugoj – Timişoara Est. Spaniolii de la FCC CONSTRUCCION au la dispoziţie 42 de luni să-l finalizeze, dintre care 6 au fost pentru proiectare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
În continuare au loc operaţiuni de defrişare a vegetaţiei şi amenajare de drumuri tehnologice, iar, în paralel, muncitorii au început lucrările la infrastructură în staţiile Lugoj şi Topolovat, respectiv la podul peste răul Timiş (zona Coşteiu) şi cel peste Bega (zona Topolovăţu Mare).
 
Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
„Printre cele mai importante lucrări, ce se execută la ora actuală, sunt lucrările de desfrişare a vegetaţiei şi de amenajare a drumurilor tehnologice, lucrările la culeea 1 şi 2 şi pila 1 de la podul de peste râul Timiş, lucrările de defrişare la podul de peste râul Bega şi lucrările la infrastructura căii ferate din staţiile Lugoj şi Topolovăţ”, transmit reprezentanţii CFR Infrastructură Timişoara.
 
Pe cei 54,13 km ai sectorului de cale ferată Lugoj-Timişoara Est (Lotul 2) contructorul trebuie să execute următoarele lucrări:
– dublarea liniei de cale ferată,
– modernizarea staţiilor Lugoj, Belint, Topolovat, Recaş şi Remetea Mare,
– modernizarea a 5 halte de călători,
– modernizare a 14 poduri şi 39 podeţe,
– montarea unor sisteme automate de semnalizare la 17 de treceri la nivel cu calea ferată,
– implementarea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 şi GSM-R) pe întregul traseu,
– construcţia a 5 pasarele pietonale în staţiile Lugoj, Belinţ, Topolovăţ, Recaş, Remetea Mare,
– construcţia a 2 pasarele pietonale în haltele Chizătău şi Izvin,
– construcţia unui pasaj superior în staţia Lugoj (strada Banatului),
– montarea de panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 6.350 m.
 
Întreaga magistrală Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad, de 162 de kilometri, se modernizează cu bani europeni prin PNRR, aproape 9 miliarde de lei. Toate cele patru tronsoane trebuie să fie gata la sfârşitul anului 2026.
 
Lotul 1: Caransebeş – Lugoj (39,56km) – Asocierea WEBUILD SPA – SALCEF SPA – 1,3 miliarde lei (fără TVA)
Lotul 2: Lugoj – Timişoara Est (53,91km) – FCC CONSTRUCCION SA – 1,9 miliarde lei (fără TVA)
Lotul 3: Timişoara Est – Ronaţ Triaj (13,86km) – Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – 1,4 miliarde lei (fără TVA)
Lotul 4: Ronat Triaj – Arad (54,86 km) –  Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – 2,1 miliarde lei (fără TVA)
 
La închierea obiectivului de infrastructură, trenurile de călători vor putea circula cu viteza de 160 km/h, iar cele de marfă cu120 km/h.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.