Londra va pierde active de până la 800 de miliarde de euro în favoarea Frankfurtului, din cauza Brexitului, până în martie, în condiţiile în care băncile îşi transferă afacerile în alte centre financiare, potrivit grupului german de lobby Frankfurt Main Finance (FMF), citat de CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Datele sunt calculate pe baza informaţiilor că 30 de instituţii financuare au cerut aprobarea Băncii Centrale Europene (BCE) să îşi mute sediile centrale la Frankfurt. Acest număr va fi şi mai mare până în martie, iar creşterea va continua după Brexit, potrivit FMF.

Cele 800 de miliarde de euro transferate din Londra sunt active precum numerar, stocuri şi cheltuieli preplătite.

Potrivit unui email al FMF, companiile mută respectivele active de la Londra la Frankfurt pentru ca noile birouri să îndeplinească condiţiile minime prevăzute de lege.

Directorul general al FMF, Hubertus Vath, a explicat în raport că incertitudinile obligă băncile să îşi transfere unele divizii sau toate operaţiunile din Marea Britanie.

”Atâta timp cât vor persista incrtitudinile, majoritatea instituţiilor vor prefera probabil soluţia minimă. În orice caz, este clar că vor urma efecte secundare considerabile”, a spus acesta.

Mai multe bănci mari au anunţat că vor transfera locuri de muncă în afara Londrei, înainte de Brexit.

FMF anticipează că până la 10.000 de locuri de muncă vor fi mutate la Frankfurt înainte de Brexit, iar transferurile vor continua până în 2024.

Situaţia este ceva mai complicată, pentru că în multe cazuri unele bănci au deschis sau au extins birourile europene, dar nu au anunţat planuri masive de transferare a angajaţilor din Londra în alte locaţii. Alte bănci analizează reorganizarea pe scară largă a operaţiunilor europene.

Grupuri care reprezintă Londra şi sectorul său financiar au spus CNBC că industria se pregăteşte pentru cel mai prost scenariu dar nu a resimţit încă un imact major al transfeării de operaţiuni. Catherine McGuinness, preşedinte pentru politici la City of London Corporation a spus că nu a observat temeri de o materializare a unor pierderi majore de locuri de muncă.

McGuinness a spus că firmele urmăresc cu atenţie desfăşurarea negocierilor dintre cele două părţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.